PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul unor comentarii pe pagina instituției publice Primăria Pașcani.

Bineînțeles, în loc să ofere răspunsuri, primarul Pintilie a preferat să facă o nouă aroganță, transformând întrebările în banale chestiuni de ordin politic. Iată care au fost cele două întrebări:

1. Domnule primar Marius Pintilie, finanțarea pentru proiectele Anghel Saligny a fost aprobată încă din 2022. După trei proiectanți, loturile 1 și 2 nu au obținut avizul favorabil al Poliției Rutiere. Cine își asumă responsabilitatea pentru timpul pierdut și ce termen concret le puteți garanta pășcănenilor pentru deblocarea proiectelor?

2. Domnule primar, le cereți pășcănenilor să aibă încredere în administrația dumneavoastră. Vă întreb direct: ce investiții importante asumate de actuala administrație nu au fost realizate la termenele anunțate și cine răspunde concret pentru aceste întârzieri?

Primarul Marius Pintilie ar fi trebuit să clarifice aceste subiecte, mai ales că, de aproape patru ani, cu trei firme diferite, se tot chinuie să întocmească documentațiile pentru străzile cuprinse în programul Anghel Saligny, dar nimic nu-i iese.

Își explică eșecurile privind avizele respinse de Poliția Rutieră ca pe niște chestiuni personale. Vine cu variante la care spune că va recurge, de parcă cetățenii care înghit an de an praful, dar își plătesc taxele și impozitele la timp, sunt dispuși să mai aștepte câțiva ani.

Domnule Marius Pintilie, fugiți de răspunsuri și de cetățeni. Pagina de Facebook Primăria Pașcani este a tuturor cetățenilor. Ar fi fost mult mai bine să apreciați intervenția mea, mai ales că am fost singurul care a intrat în contact cu dumneavoastră. Dacă, în trecut, oamenii se arătau interesați și vă adresau întrebări, acum cred că s-au lămurit.

Dincolo de faptul că ați privit întrebările ca venind din partea unui adversar politic, ați fi putut răspunde cetățeanului Dragoș Ionescu, nu președintelui PSD Pașcani.

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
72%
3.6m/s
0%
D
15 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat