Plafonarea alimentelor de bază, prelungită cu o modificare majoră, care ar putea duce la scumpiri

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Plafonare la jumătate! Măsura care ar trebui să ţină în frâu preţurile la alimentele de bază a fost prelungită până la final de an. Dar, pe ultima sută de metri, parlamentarii au scos din schemă procesatorii. Asta înseamnă că plafonarea nu se mai aplică pe tot lanţul. Iar preţurile s-ar putea mări.

Pentru că Guvernul interimar nu are puteri depline, prelungirea plafonării adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază a fost decisă în Parlament.

„Chiar dacă nu sunt de dorit intervenţiile statului în piaţa liberă, în momentul de faţă este absolut necesară această prelungire a plafonării adaosului. Pentru a avea o presiune mai mică asupra coşului zilnic în cazul consumatorilor”, a declarat Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.

Dacă până acum plafonarea presupunea că procesatorii pot avea un adaos comercial de maximum 20% faţă de costul de producţie, distribuitorii de maximum 5% şi comercianţii de maximum 20%- noua lege scuteşte procesatorii de limitare, prin urmare pot impune tarifele dorite.

Articolul continuă după reclamă

„Asta ne duce cu gândul că preţurile, chiar şi plafonate, vor avea o uşoară creştere. Nu ştiu dacă procesatorii vor păstra benevol adaosul comercial sub 20% cu care s-a lucrat până acum. Când laptele intră la procesare cu 1,5 lei de la poarta fabricii şi iese către retaileri cu 7 lei. Diferenţa asta de preţ nu ştim care sunt costurile”, a declarat Feliciu Paraschiv, reprezentant retaileri.

17 produse alimentare de bază, plafonate

„Distribuitorii şi comercianţii au 17 produse din miile de produse care sunt pe raft. În cazul unui procesator nu avem mii de produse procesate”, mai spune Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.

Plafonarea adaosului comercial se aplică pentru 17 produse alimentare de bază, de la pâine, lactate, făină şi mălai, până la carne, legume, fructe şi magiun.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

La câte zile de concediu ai dreptul, în funcție de vechimea în muncă. Ce prevede legea pentru angajații din privat și de la stat

Numărul zilelor de concediu nu crește automat odată cu vechimea în cazul tuturor salariaților. Codul muncii stabilește o limită minimă valabilă la nivel național, însă durata efectivă depinde de contractul individual, de contractul colectiv aplicabil sau de normele speciale...

Planeta s-ar putea încălzi mai repede decât se estima. Ce indică noile cercetări despre aerosoli și nori

Planeta s-ar putea încălzi mai repede decât indicau estimările anterioare, potrivit unor cercetări recente care analizează rolul aerosolilor, al norilor și al oceanelor în evoluția temperaturilor globale. Oamenii de știință subliniază că gazele cu efect de seră rămân principalul...

Cât de ușor poți să iei credit ipotecar în funcție de venituri. Salariul nu este singurul criteriu luat în calcul

Românul, dacă nu s-a „născut” proprietar, cu siguranță are printre obiective să devină proprietar. România are cel mai mare procent de proprietari de locuințe din Uniunea Europeană. Aproximativ 94% din populație trăiește într-o locuință proprietate personală. Însă, lucrurile încep...

Meșteri din 10 județe și Republica Moldova aduc autenticul la Iași: Începe Târgul Național „Cămașa tradițională”

Grădina Palas din Iași va găzdui, în perioada 11-13 septembrie 2026, cea de-a cincea ediție a Târgului național „Cămașa tradițională – meșteșug și mod de viață”. Evenimentul reunește meșteri populari din diverse regiuni ale țării și din Republica Moldova,...

Facultatea îți poate majora pensia. Câți lei se adaugă lunar pentru fiecare an de studii superioare

Absolvenții de facultate pot primi o pensie mai mare datorită anilor petrecuți la studii, chiar dacă în acea perioadă nu au plătit contribuții. Studiile universitare absolvite la zi și încheiate cu diplomă sunt luate în calcul și pot aduce câteva zeci sau...

Prețul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lui 2022

Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană și-au continuat miercuri creșterea, ca reacție la escaladarea situației din Orientul Mijlociu, informează DPA, preluat de Agerpres. Pentru prima dată de la sfârșitul anului 2022, cotațiile futures la gaze naturale la...

OpenAI susţine că a rezolvat în 88 de ore o problemă matematică veche de 90 de ani. 10.000 de agenţi AI au lucrat simultan

OpenAI susţine că a găsit o soluţie pentru problema Navier-Stokes, una dintre cele mai dificile probleme nerezolvate ale matematicii, folosind aproximativ 10.000 de agenţi AI care au lucrat simultan timp de 88 de ore, potrivit CNBC, preluat de news.ro. Compania...

Ce cursuri pot fi făcute la Clubul Copiilor din Pașcani 

Școala a început, iar după orele de curs copiii își pot face loc și pentru ceea ce le place cu adevărat. Clubul Copiilor Pașcani și-a deschis porțile pentru un nou an de activități, gratuite. Oferta este una variată și adresată...

Tribuna Stadionului CFR intră reparații. 800 de scaune noi, spații vopsite și gradene refăcute

Stadionul CFR din Pașcani trece, în această perioadă, printr-o renovare. De câteva zile, muncitorii lucrează la vopsirea tribunei, iar în perioada următoare vor fi schimbate aproximativ 800 de scaune. De asemenea, spațiile betonate sunt vopsite cu alb și albastru,...

Aria Music Fest revine la Pașcani. Două zile de muzică, talent și recitaluri

Pășcănenii sunt invitați, în acest weekend, la două zile de muzică, emoție și spectacol. Aria Music Fest, festival ajuns la cea de-a doua ediție, va aduce pe scena Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu” copii și tineri cu vârste...
Paşcani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
15.6 °
74%
2.6m/s
0%
J
30 °
vin
29 °
S
18 °
D
20 °
lun
16 °

Niciun articol afișat