„Poate duce la moarte subită în anumite situaţii”. Interzicerea energizantelor la copii: medicii ieşeni sprijină iniţiativa

Preşedintele României are pe masă, zilele acestea, o lege pe care personalul din domeniul sanitar o consideră a fi esenţială pentru sănătatea tinerilor: interzicerea, prin lege, a consumului de energizante de către minori. Proiectul de lege a fost adoptat deja pe 20 februarie de Camera Deputaţilor, for decizional, şi a plecat către preşedinte pentru promulgare.

Operatorii economici nu au dreptul să comercializeze sau să ofere cu titlu gratuit, nici prin automate, băuturi energizante către minori. Riscă o amendă de 30.000 de lei, ia dacă fapta este repetată poate fi dispusă măsura suspendării activităţii pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

„Ziarul de Iaşi” a mai scris despre riscurile consumului de băuturi energizante şi anul trecut, pornind de la un caz grav. Un tânăr de 17 ani a murit în iulie, anul trecut, în timp ce se afla la o şcoală de vară organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC). Acesta era venit cu un grup de colegi, dormea în campus şi participa la cursuri.

 

Nicotina + energizante, o combinaţie cu potenţial letal

 

În timpul nopţii, Yannis le-a spus colegilor că nu mai poate respira, moment în care s-a prăbuşit la pământ şi nu a mai respirat. Unul dintre studenţii UAIC, de la Facultatea de Geografie şi Geologie, a început manevre de prim-ajutor, fiindcă nu mai avea puls. Manevrele au fost continuate timp de o oră de echipajul de Terapie Intensivă de la SMURD, dar tânărul nu a mai putut fi salvat.

Conform rezultatelor autopsiei realizate de IML şi a mărturiei colegilor, băiatul nu a mâncat în ultimele zile de viaţă, în tabără, spunând că nu are nevoie, şi a consumat des energizante, fiind şi un fumător cunoscut. De altfel, în seara dinaintea morţii sale, acesta a consumat patru băuturi energizante, din mărturiile colegilor săi, şi a fumat două pachete de ţigări. O combinaţie foarte periculoasă, avertizează specialiştii, care este posibil să fi fost motivul pentru care inima tânărului de 17 ani s-a oprit.

„Din informaţiile apărute până acum înţeleg că tânărul a consumat mai multe băuturi energizante şi ar fi fumat şi două pachete de ţigări peste noapte. Mai multe studii efectuate ne arată că nicotina plus energizantele în doze mari nu sunt o combinaţie bună. Ambele tahicardizează, mai exact cresc frecvenţa cardiacă. Aduc un risc major de tulburări de ritm cardiac şi pot duce la stop cardiovascular prin tulburare paroxistică de ritm. Da, este plauzibil să luăm în considerare faptul că această combinaţie ar fi putut declanşa stopul cardiac”, a declarat la momentul respectiv dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, specialist în medicină bazată pe dovezi, pentru „Ziarul de Iaşi”.

Pentru a înţelege direct efectele asupra inimii am discutat cu prof.dr. Ovidiu Mitu, medic primar cardiolog, care lucrează la Spitalul de Recuperare. Acesta a spus că proiectul prin care le va fi interzis minorilor să achiziţioneze băuturi energizante este unul foarte de apreciat, fiindcă energizantele sunt extrem de periculoase din mai multe puncte de vedere.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
81%
4.6m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
9 °

Niciun articol afișat