Politia a inceput actiunea „Foc de artificii”. Vezi in ce conditii poti sa le folosesti ca sa nu fii amendat

Poliţiştiiie şeni desfăşoarăacţiunea „Foc de artificii” prin care se urmăreşte prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

Poliţiştiiatrag atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Înperioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi desfășoară acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, prin care se urmăreşte prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2015-2016 precum şi depistarea şi sancţionarea celor care nu respectă aceste prevederi.

Poliţiştiiieşeni efectuează atât controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi activităţi specifice structurilor de ordine publică, în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale din judeţul Iaşi.

Încursul anului trecut, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase din IPJ Iaşi , în colaborare cu cei de ordine publică, au fost constatate 58 de infracţiuni la regimul articolelor pirotehnice.

Totodată,au fost confiscate 163.455 materiale pirotehnice, deţinute sau comercializate fără drept.

În conformitate cu prevederile HG1102/2014, privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice de divertisment acestea se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria F 1 – articole pirotehnice dedivertisment care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoriile F2, F 3 şi F4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi de către pirotehnicieni;

Dinmotive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanelefizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Pentruprevenirea evenimentelor nedorite, poliţiştii atrag atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Reţineţi : În categoria F1 sunt incluse numai obiectelepirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliţi etc.).

Oriceoperaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Maitrebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile F1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Neîndeplinireacondiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracţie, fabricate şi confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba română, a denumirii, clasei din care fac parte, instrucţiunilor de folosire, termenului de garanţie, precum şi pericolelor care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 de lei.

 

Sursa: IPJ Iasi

PULSUL ZILEI

MIHAIL SADOVEANU, OMAGIAT LA PAȘCANI. Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani

Opera lui Mihail Sadoveanu și locul pe care scriitorul îl ocupă în literatura română au fost readuse în atenția publicului, la Pașcani, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiție. Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a găzduit sâmbătă, 7 noiembrie,...

27 DE PROFESORI, SĂRBĂTORIȚI LA ÎNCHEIEREA CARIEREI DIDACTICE

După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie,...

Sărbătoare cu bucate tradiționale și muzică populară la Verșeni

A fost sărbătoare în comuna Miroslovești, unde localnicii au petrecut împreună, în jurul tradițiilor și al bucatelor pregătite după rețete de odinioară. Duminică, 8 noiembrie, parcul central din satul Verșeni s-a transformat într-un adevărat târg culinar, completat de un...

Campanie de prevenție a bolilor hepatice, derulată la Pașcani

Unele boli ale ficatului pot evolua ani întregi fără să dea semne clare, iar mulți oameni ajung la medic abia atunci când apar complicațiile. Pentru a încuraja depistarea timpurie, locuitorii din Pașcani pot beneficia de testări gratuite pentru hepatitele...

Licitație pentru reluarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino

Administrația locală din Pașcani organizează o nouă licitație pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino și transformarea acestuia în muzeu. De această dată se are în vedere finalizarea lucrărilor, după ce contractul anterior a fost reziliat, iar lucrările au fost realizate în...

Concursul pentru CA-ul CLP Ecoserv, în atenția DNA

Concursul pentru stabilirea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la CLP Ecoserv SRL Pașcani urmează să fie verificat și de procurorii DNA. Fostul consilier local Sorin Olariu a depus o plângere împotriva membrilor comisiei de selecție, pe care...

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...

95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!

Viitorii directori de școli din Iași vor fi puși în fața unor scenarii care dezvăluie realitatea dură din sistemul educațional! Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista finală a celor 95 de situații-problemă care vor sta la baza probei...
Paşcani
cer senin
1.7 ° C
1.7 °
1.7 °
85%
1.9m/s
0%
lun
2 °
mar
11 °
mie
8 °
J
11 °
vin
20 °

Niciun articol afișat