Municipiul Pașcani nu va avea prea curând un regulament privind circulația bicicletelor și trotinetelor electrice.
Primarul municipiului a spus că nu are funcționari publici disponibili care să abordeze acest subiect fiind ocupați cu alte proiecte. Însă, pot fi luate măsurile necesare de către Poliția Locală și municipală.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de prese în contextul în care la Târgu Frumos reprezentanții Primăriei au demarat o acțiune de informare privind circulația rutieră cu biciclete și trotinetele electrice. De asemenea, un regulament din 2022 ar urma să fie actualizat cu noile măsuri.
Astfel de reguli sunt necesare și la Pașcani în contextul în care pe trotuarele se circulă destul de des cu biciclete și trotinete, iar pe carosabil acestea au devenit un pericol. Mai mult, în anumite zone ale municipiului, mai ales în zona parcului municipal, tinerii fac curse periculoase și chiar s-a înregistrat un eveniment grav.
