Poşta Română, schimbare de logo de 48.000 de euro. Ce alte schimbări plănuieşte compania

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Poşta Română vrea să îşi caute o nouă identitate vizuală. Şi nu pe puţini bani. Aproape 48.000 de euro a costat noua siglă, care a fost deja înregistrată ca marcă deţinută de compania de stat.

Transformarea, neanunţată oficial, vine în contextul în care logoul nu a mai fost schimbat din anul 2004. Şi nu e singura! Printre schimbările din ultima perioadă se numără şi creşterea prezenţei companiei pe social media sau schimbarea uniformelor angajaţilor.

Poşta Română a înregistrat un profit de 85.3 milioane de lei în 2024

Poşta Română a a încheiat anul 2024 cu un profit brut record, de 85,3 milioane de lei, cel mai ridicat nivel înregistrat în istoria sa recentă. Datele prezentate de companie arată o creştere de 400% a profitului faţă de anul precedent.

„Poşta Română îşi continuă parcursul ascendent şi în 2025, cu un program ambiţios de investiţii în retehnologizare, infrastructura IT, modernizarea reţelei naţionale, dezvoltarea de noi servicii comerciale şi consolidarea rolului său de furnizor esenţial pentru comunităţile din întreaga ţară”, scrie într-un comunicat al Poştei Române, transmis la data de 1 august 2025, citat de News.ro.

PULSUL ZILEI

Primarul din Târgu-Frumos, de vorbă cu investitorii chinezi

Primarul din Târgu Frumos, Neculai Zugravu, se află în aceste zile într-o vizită în China. S-a întâlnit cu un grup de investitori chinezi pentru a le prezenta oportunitățile de investiții din orașul pe care îl reprezintă. Edilul a vorbit...

Ghiozdane și rechizite școlare pentru copii

ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE: Începutul școlii trebuie să fie pentru fiecare copil un moment de bucurie, nu unul în care lipsurile să îi umbrească emoțiile. De aceea, echipa PSD Pașcani continuă campania de sprijin pentru copiii proveniți din medii vulnerabile,...

Elevii se întorc la școală pe 7 septembrie. Când sunt vacanțele și cine termină cursurile mai devreme în 2027

Ministerul Educației a definitivat structura anului școlar 2026–2027. Elevii revin în bănci de luni, 7 septembrie 2026, după o vacanță de vară de aproape trei luni. Noul an va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, ultima zi de școală fiind programată...

Măsuri pentru începutul anului școlar 2026-2027: mai mulți polițiști și jandarmi în jurul școlilor și extinderea proiectului cu echipe canine pentru combaterea drogurilor, anunță...

Poliția și Jandarmeria își vor adapta prezența în jurul școlilor în funcție de riscurile identificate în fiecare comunitate, iar proiectul-pilot cu echipe canine în zona unităților de învățământ pentru combaterea drogurilor va fi dezvoltat în anul școlar 2026-2027, conform Ministerului...

Opera Iași dă startul unei stagiuni de excepție

Noua stagiune a Operei Naționale Române din Iași începe în forță, cu spectacole de referință, invitați de prestigiu și proiecte care duc muzica dincolo de granițele orașului. Primele evenimente sunt programate chiar la începutul lunii septembrie, iar agenda toamnei...

Microbuz cu șase persoane, răsturnat la Sârca. Două persoane au fost transportate la spital

Două persoane au ajuns la spital după ce un microbuz cu şase pasageri s-a răsturnat duminică, în localitatea Sârca, din judeţul Iaşi. „În localitatea Sârca, comuna Bălţaţi, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un microbuz, răsturnat...

Noile reguli fiscale îi întorc pe ieșeni de la ghișeele Înmatriculări. Ce trebuie verificat înainte de vânzarea, cumpărarea sau radierea unei mașini

„Dacă vreți să cumpărați sau să vindeți un autoturism, verificați întotdeauna pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări de ce documente aveți nevoie!”. Acesta este sfatul pe care îl dau ieșenilor reprezentanții Serviciului public comunitar regim permise...

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0
Paşcani
cer fragmentat
18.7 ° C
18.7 °
18.7 °
70%
1m/s
83%
D
22 °
lun
27 °
mar
27 °
mie
30 °
J
31 °

Niciun articol afișat