Premii pentru elevii de la Liceul Special „Moldova“ din Târgu Frumos

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Elevii de la Liceul Special „Moldova“ din Târgu Frumos s-au întors cu o serie de premii de la cea de-a IV-a ediţie a Concursului Naţional de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC) pentru elevi cu deficienţe de vedere „Lumina virtuală prin IRIS“, care s-a desfăşurat la Liceul IRIS pentru deficienţi de vedere din Timişoara. Cei patru elevi care au participat din partea Liceului Special „Moldova“ s-au întors cu rezultate deosebite.

Astfel, Marius Gabriel Bursuc din clasa a XI-a obţinut locul I la proba individuală a Concursului Naţional de TIC, dar şi menţiune la proba pe echipe, Vasile Doroşcan din clasa a XII-a a obţinut premiul al III-lea la proba individuală, David Simon din clasa a IX-a a obţinut menţiune la proba pe echipe, iar Ştefan Robert Eremia din clasa a XII-a, a obţinut locul I la proba pe echipe şi menţiune la proba individuală.

Concursul s-a defăşurat de pe data de 20 noiembrie, acesta fiind sponsorizat de către Clubul Lions Diamond, fiind inclus în Calendarul activităţilor extraşcolare al ISJ Timiş pentru anul şcolar 2017-2018. Concomitent cu întrecerea TIC s-a desfăşurat şi Concursul Naţional „Sclipirile copilăriei“ la care elevii şi profesorii coordonatori au participat cu exponate, lucrări proprii ale elevilor. Cei patru elevi au fost însoţiţi şi pregătiţi de către profesorii Elena Claudia Argeanu şi Petronela Cîtea.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
78%
5.1m/s
0%
mie
13 °
J
19 °
vin
18 °
S
20 °
D
20 °

Niciun articol afișat