-1.6 C
Paşcani
luni, decembrie 23, 2024

Premiul I pentru trei elevi de la „Sadoveanu”, la concursul Cultura si Civilizatie

C.P. Pe 27 februarie 2013, la Liceul Teoretic „AL. I. Cuza” din Iași, s-a desfășurat faza județeană a concursului Cultură şi Civilizaţie în România la care au participat echipaje reprezentând mai multe licee și colegii din județ. Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” a fost reprezentat de elevii Teacă Emanuela ( XII A), Palade Ana Maria ( X A) și Iacob Teodor ( X G) cu lucrarea “Pașcani. Oameni, locuri și povești de altădată“, lucrare cu care au obținut premiul întâi, calificându-se la etapa națională.
Concursul valorifică, în manieră interdisciplinară, istoria naţională şi cea locală, limba şi literatura română precum şi dimensiunea spiritual-religioasă a diverselor comunităţi. Cele trei secţiuni ale concursului sunt: Studiu privind particularităţi etnografice, etno-folclorice şi lingvistice locale, Studiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică şi Monografii istorice locale.
Fiecare judeţ este reprezentat la faza naţională de câte un echipaj format din 3 membri care susţin trei probe:
1. proba teoretică, ce constă în realizarea unei lucrări ce tratează dintr-o perspectivă ştiinţifică tema aleasă( analiză istorică, lingvistică, etnografică, sociologică şi religioasă);
2. proba practică ce constă în susţinerea temei în faţa unui juriu format din specialişti din domeniul etnografiei, istoriei, ştiinţelor socio-umane şi religiei;
3. prezentarea proiectului de conservare şi promovare a temei alese
Anul acesta faza națională a concursului se va desfășura în perioada 3-5 iunie la Piatra Neamț.
Profesorul coordonator,Mercas Haricleea, istorie. ziarulorizont.info

Recomandări