PRIMA CHIRIE. Guvernul a aprobat programul. Conditii pentru tineri

Sorin Grindeanu a anunţat că Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, programul ‘Prima chirie’.

‘Am adoptat acte normative extrem de importante pentru noi, pentru programul de guvernare pe care o să îl punem în practică. (…) Primul punct pe ordinea de zi a fost o ordonanţă de urgenţă care reglementează un punct la care, de asemenea, ne-am angajat şi anume ‘Prima chirie’. Săptămâna trecută am avut în primă lectură această ordonanţă de urgenţă’, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, în vederea derulării programului ‘Prima chirie’, Guvernul a modificat şi completat prin OUG Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în scopul încurajării în muncă a şomerilor.

‘Astfel, se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ce se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate, situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea de domiciliu sau reşedinţă şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia. Prima de relocare este acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi este egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (plata chiriei şi a utilităţilor) în noul domiciliu sau nouă reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei’, precizează comunicatul.

Conform sursei citate, prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare nu depăşesc suma de 5.000 lei/ lună, în situaţia în care sunt singure sau împreună cu familiile acestora, şi care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

‘Prima de relocare se acordă lunar, pe o perioadă de 36 de luni. Prima de relocare se acordă la cerere şi nu se cumulează cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în legislaţie’, informează Guvernul.

 

 

DC NEWS.ro

PULSUL ZILEI

Detalii despre tronsonul Pașcani-Suceava

Guvernul României a oferit mai multe detalii despre construcția tronsonului Pașcani-Suceava, parte a Autostrăzii A7, în contextul în care au fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția tronsonului de 62 de kilometri. „Este primul contract pentru România finanțat prin...

ZERO lei pentru asfaltări la Pașcani. Administrația PNL condusă de Marius Pintilie eșuează în promisiuni făcute cetățenilor

    Comunicat: Organizația PSD Pașcani atrage atenția asupra unei realități grave și greu de justificat: în anul 2025, administrația locală condusă de primarul Marius Pintilie și viceprimarul Claudiu Bodoașcă nu a alocat niciun leu pentru asfaltarea străzilor din municipiu. Acest fapt...

Lucian RUSU: Legea prosumatorilor validată de CCR schimbă regulile jocului în energie

Decizia Curții Constituționale validează importanța acestei legi într-un moment în care producția descentralizată de energie capătă o pondere tot mai importantă în România, spune Lucian Rusu, Membru în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat. Acesta a...

Tradiția micilor de 1 Mai: Cum a devenit un preparat urban simbolul Zilei Internaționale a Muncii

Consumul de mici în ziua de 1 Mai s-a impus, în ultimele decenii, drept unul dintre cele mai populare obiceiuri din România. Dincolo de imaginea familiară a grătarelor în aer liber, tradiția reflectă o evoluție complexă, în care influențele...

Proiect pentru reducerea alocației de la 292 la 100 de lei și introducerea unei „burse de prezență”

Alocația copiilor ar putea fi redusă de la 292 la 100 de lei. Diferenţa și fonduri suplimentare ar urma să fie direcționate către o "bursă de prezență" condiționată de frecventarea cursurilor și de rezultate bune la purtare, potrivit unui proiect legislativ depus...

Val de aer tropical peste România, cu temperaturi de peste 25°C. Cum va fi vremea în luna mai

Un transport de aer tropical, care a influențat în zilele trecute vestul și sud-vestul Europei, aduce temperaturi specifice sezonului cald în mai multe regiuni ale țării. În vest, nord-vest, centru și sud, valorile termice vor depăși 25°C, marcând o...

Dosar de trafic de droguri la țară: membrii grupării operau în Hârlău și Deleni. Marfa din Spania se vindea „ca pâinea caldă”

Magistrații Curții de Apel au dat dreptate și procurorilor, și avocatului apărării în cazul unui tânăr condamnat pentru implicarea într-o rețea de trafic de droguri. Liviu Ilaș luase un an și jumătate de închisoare pentru tentativă la trafic de...

Anna Balcan și Andrei Amariei, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Unirea Pașcani

Atmosferă de sărbătoare pentru liceenii de la Colegiul „Unirea” din Pașcani. Balul Bobocilor 2026, organizat joi, 30 aprilie, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, și-a desemnat câștigătorii, în aplauzele colegilor și profesorilor. Titlurile de Miss și Mister Boboc au fost...

ÎNCEPE MINIVACANȚA DE 1 MAI. ATENȚIE LA GRĂTARE ȘI CONDUS!

Începe minivacanța de 1 Mai, iar autoritățile îi îndeamnă pe oameni să fie prudenți, atât în locurile unde aleg să facă grătarul, cât și pe drumurile publice. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași atrag atenția că, în această perioadă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.6 ° C
7.6 °
7.6 °
81 %
4kmh
99 %
S
13 °
D
15 °
lun
20 °
mar
21 °
mie
22 °

Niciun articol afișat