Primă de angajare de la stat pentru tinerii absolvenți care își găsesc loc de muncă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ajutor de la stat pentru tinerii de peste 16 ani, care au terminat orice formă de învăţământ şi care vor să se angajeze. Ei vor beneficia de o primă de 1.500 de lei, în două tranşe: prima la angajare, iar a doua după un an.

Măsura îi priveşte şi pe adolescenţii care au absolvit o şcoală specială. Pentru asta, ei trebuie să se înregistreze în cel mult 60 de zile de la data la care au absolvit la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi să se angajeze cu normă întreagă pentru cel puţin un an. Vor primi banii şi dacă părăsesc primul loc de muncă şi se angajează în altă parte în cel mult 30 de zile, tot cu normă întreagă şi tot pentru cel puţin un an.

Tinerii care se înregistreză la agenţiile de muncă şi nu se vor angaja în 60 de zile vor primi şomaj de 250 de lei pe lună timp de jumătate de an.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Crengile și iarbă deasă, munci grele pentru Primărie

Nu întotdeauna când plantezi un copac faci un lucru bun. Este concluzia primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie, supărat că administrația locală trebuie sa toaleteze crengile care ating rețelele de iluminat. O astfel de acțiune este in plină desfășurare in suburbia...

Elevi din Heleșteni și Valea Seacă pe podiumul Concursului Național  „Universul cunoașterii prin lectură” – ediția 2026

C.P. Inclus în cadrul calendarului oficial M.E.C., Concursul Național „Universul cunoașterii prin lectură” este o competiție transdisciplinară dedicată elevilor din mediul rural care sunt  capabili de performanţă, creativi și cu un orizont cultural adecvat vârstei, dornici să își valorifice...

Participare numeroasă la Festivalul de Șah de la Tătăruși. Vezi lista câștigătorilor – FOTO

Baza Sportivă din Tătăruși a devenit sâmbătă, 13 iunie, gazda unei competiții care a adunat laolaltă pasiunea pentru șah, spiritul de competiție și bucuria întâlnirii dintre generații. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Șah în Școală a reunit...

Ansamblul „Rapsozii Siretului” Pașcani, câștigătorul trofeului Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” de la Tătăruși – VIDEO

Tradițiile populare românești au fost celebrate din nou la Tătăruși, acolo unde duminică, 14 iunie, de dimineață, a avut loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat”. Evenimentul a început cu o paradă...

Senatorul Lucian Rusu: A8 intră în etapa de proiectare pe încă 45 de kilometri

Astăzi a fost emis Ordinul de Începere pentru proiectarea tronsoanelor Moțca – Târgu Frumos și Lețcani – Iași, adică 45 de kilometri ai A8 care vor fi realizați cu finanțare europeană prin Programul SAFE. Vorbim despre unele dintre cele mai...

Deputatul Sorin Năcuță: Cinism sau inconștiență?

Desemnarea unui liberal pentru funcția de premier, fără consultarea Partidul Naţional Liberal, este fie încă o încercare de rupere a partidului, fie o decizie fără sens a președintelui Nicușor Dan. Ilie Bolojan , președintele PNL: ,,Am luat act de faptul că...

Vom vedea societatea ApaVital la bursă? O listă cu posibile listări aflată în Parlament include CTP Iași și SalubrIS. ApaVital a dispărut din document

Asociația regională care coordonează activitatea societății de apă precizează că „participarea capitalului privat ar fi incompatibilă cu actualul cadru normativ”. Ce se întâmplă cu CTP și SalubrIS? „Participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional este exclusă”. Precizarea aparține...

„Generația pandemiei”, rămasă cu lacune la învățătură. Cea mai afectată categorie de elevi

Generaţia pandemiei a rămas cu lacune în procesul de învăţare. Lunile de şcoală în online nu au mai fost, niciodată, cu adevărat recuperate, arată un studiu făcut de americani. Cele mai mari probleme apar în cazul adolescenților, ale căror...

Obiceiul zilnic care ne afectează memoria și poate duce la anxietate și depresie

Dăm scroll non-stop pe aplicații, captivaţi de clipurile tot mai scurte şi mai uşor de reţinut, aparent. În realitate, ce vedem azi… uităm până mâine. Specialiștii spun că atunci când trecem rapid dintr-un clip în altul, nu îi dăm...

Materialele care ne pun în pericol. Testul care arată cum o casă poate arde complet în mai puțin de o oră

Când izbucnește un incendiu, fiecare minut contează. Iar felul în care e construită o locuinţă poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Materialele ascunse în pereţi, acoperiş sau faţadă contează enorm. O casă rezistentă la foc arde mai greu,...
Paşcani
cer acoperit de nori
21 ° C
21 °
21 °
54%
2.8m/s
20%
lun
23 °
mar
25 °
mie
21 °
J
22 °
vin
25 °

Niciun articol afișat