Primaria acorda si in acest an ajutoare financiare pentru medicamente sau interventii chirurgicale

Primaria Pascani acorda si in acest an ajutoare financiare pentru persoanele care au nevoie de sprijin pentru plata unor medicamente sau interventii chirurgicale. Astfel de cereri sunt din ce in ce mai dese la audiente. Viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu le recomanda  persoanelor interesate sa se prezinte la Ghiseul Unic din cadrul Primariei Pascani, unde vor primi toate informatiile necesare. Anul trecut, suma alocata pentru ajutoare sociale de urgență a fost de 300 000 de lei din care s-au cheltuit 286 899 de lei.

Tot la audientele tinute astazi au venit cetateni care au solicitat balastarea unor strazi neasfaltate.  Viceprimarul  a menționat că in functie de conditiile atmosferice, din stocul rămas de anul trecut se va interveni acolo unde este urgent, urmând să fie acoperite și celelalte zone, după o nouă licitație.

Alti pascaneni au venit la audiente pentru a primi raspunsuri la problemele de fond funciar.  Viceprimarul municipiului a explicat ca rezolvarea cerintelor  depinde de lipsa personalului. Primaria va scoate din nou  la concurs  un post de topometrist,  in speranta ca anul acesta va fi rezolvata problema lipsei de personal din domeniu.

„Audiențele săptămânale ce au avut loc astăzi, 23 ianuarie, au fost ținute de către doamna viceprimar Gabriela Nedelcu.

Primăria Municipiului Pașcani poate sprijini persoanele aflate în nevoie prin acordarea de ajutoare sociale privind plata medicamentelor sau bani pentru intervenție chirurgicală, cazuri ce au fost prezentate în cadrul audienței.

Astfel, persoanele care au solicitat acordare de ajutor social trebuie să știe că la Ghișeul Unic au o cerere tip dar și informațiile necesare privind documentele ce trebuie la dosarul ce va sta la baza unei anchete sociale făcute de funcționarii de la Serviciul Asistență Socială din cadrul Primăriei.

Alte situații prezentate de cetățeni fac referire la balastarea unor străzi din suburbii. Doamna viceprimar a menționat că din stocul rămas de anul trecut se va interveni acolo unde este urgent, urmând să fie acoperite și celelalte zone, după o nouă licitație.

Menționăm faptul că din nou va fi scos la concurs postul de topometrist.” se arata intr-o postare pe pagina de socializare a Primariei Pascani.

Amintim ca audientele au loc la sediul Primariei, in fiecare zi de joi, de la ora 9:00. Cetatenii municipiului se pot inscrie printr-o cerere depusa la sediul institutiei publice,la Ghiseul Unic, în timpul programului de lucru.

PULSUL ZILEI

Ce s-a făcut și ce urmează la Heleșteni? Bilanțul investițiilor din comună – VIDEO

Trotuare modernizate, locuri de joacă, dotări pentru administrația locală și investiții în energie verde. Sunt câteva dintre proiecte le aflate în derulare sau realizate în comuna Heleșteni. În același timp, administrația locală pregătește noi investiții, de la extinderea rețelelor...

ATOR Pașcani caută noi voluntari. Adolescenții sunt invitați să se alăture asociației – VIDEO

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Pașcani, își mărește echipa și îi invită pe adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani să se alăture comunității. Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular, iar vineri, 30 octombrie,...

Primăria Pașcani s-a răzgândit. Va fi organizat spectacol de Revelion, în centrul municipiului

Primăria Pașcani s-a răzgândit și va organiza spectacol de Revelion la noaptea dintre ani. Subiectul a fost discutat miercuri, 28 octombrie, în ședința comisiilor reunite ale Consiliului Local, în cadrul dezbaterilor privind sumele necesare pentru activitățile organizate în perioada sărbătorilor...

Propunere: Parc industrial la Stolniceni-Prăjescu

Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea...

Aducțiunea de apă de pe Siret, anul viitor. ApaVital va investi 125 mil. lei

Aducțiunea secundară de apă pentru municipiul Pașcani ar urma să fie realizată pe parcursul anului viitor. Este al doilea termen estimativ de execuție a lucrărilor, deși inițial investiția trebuia finalizată până la sfârșitul acestui an. Informațiile apar într-un raport...

Subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă

Comunicat: AJOFM Iași acordă subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță continuarea finanțării programelor de ucenicie la locul de muncă ca o soluție...

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași. Este vorba despre Bianca Grigoruț, care a obținut locul III și Luiza Muscalu care a câștigat locul II. "Bucurie pură, dar si emoții...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI – 28 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI - 28 OCTOMBRIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=RmrhI9lDSXY

A fost reținut șoferul care a provocat accidentul cu ATV-ul, la Soci. Nu avea permis de conducere

IPJ Iași: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu...

Bărbat arestat după ce a atacat un cetățean într-un bar din Pașcani

IPJ Iași: ARESTAT PREVENTIV, PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICELa data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
88%
2.7m/s
52%
J
15 °
vin
14 °
S
9 °
D
11 °
lun
10 °

Niciun articol afișat