Primaria Harlau-anunt anulare accesorii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

ORAȘUL  HÂRLĂU – JUDEȚUL IAȘI, aduce la cunoștința  contribuabililor persoane fizice și juridice, că în baza HCL nr. 66/  26.09.2019, pot beneficia de anularea  accesoriilor (majorari de  intarziere) calculate la data de 31.12.2018, (cu exceptia accesoriilor calculate la redeventele din concesiuni), cu condiția achitării tuturor debitelor restante la 31.12.2018, a debitelor și a accesoriilor aferente  anului  fiscal 2019.

Procedura de acordare se aplică  până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv.

Pentru relații suplimentare privind procedura de acordare a înlesnirii  de  mai  sus, precum și  orice alte  informații   privind  aplicarea   hotărârii  anterior  menționate, cei interesați se pot adresa biroului  impozite și taxe  locale.

 

PULSUL ZILEI

Bâlci la Târgu Frumos în zilele de 11 și 12 iulie

Una dintre cele mai așteptate manifestări ale verii din orașul Târgu Frumos va avea loc și în acest an. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 11 iunie, organizarea tradiționalului bâlci anual, programat în perioada 11-12 iulie. Potrivit...

Atenție la câinii fără stăpân! Imagini șocante din Lunca Pașcani – FOTO

Imagini greu de privit în suburbia Lunca Pașcani. O haină de câini fără stăpân a atacat și a omorât o pisică în timpul nopții trecute pe strada Mihai Viteazu. Secvențele au fost surprinse de o camera de luat vederi...

Distracție în post în fața catedralei. Cum comentează Primăria

Festivalul tradițional organizat la Pașcani in perioada 11-14 iunie 2026 a stârnit si reacții de nemulțumire. Pe rețelele de sociale au apărut mai multe mesaje din care reiese că nici perioada si nici locația nu au fost cele mai potrivite...

Ce spune primarul despre acuzațiile de violență de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

Problemele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Pașcani au ajuns la urechile primarului după ce au fost relatate de presa locală și națională. Asta deși edilul municipiului are un reprezentant în ca drul Consiliului de Administrație alături...

Primăria te supraveghează unde arunci gunoiul. Ce secrete află atunci când folosești cartela

Atenție mare unde depozitați gunoiul din gospodării! Primăria Pașcani supraveghează video o parte din insulele ecologice și a început să dea amenzi usturătoare. Zilele trecute a fost depistat un cetățean din afara municipiului care a depozitat doi saci cu gunoi...

Sistem de supraveghere și parc fotovoltaic, aproape gata la Tătăruși

Comuna Tătăruși pune în funcțiune două investiții importante realizate cu fonduri europene, care vizează atât reducerea cheltuielilor administrației locale, cât și creșterea siguranței în comunitate. Este vorba despre un parc fotovoltaic și un sistem modern de supraveghere video, proiecte...

Scurgere de gaze la intersecția străzilor Gării cu Vatra din Pașcani – FOTO

Momente de alertă vineri dimineață în municipiul Pașcani, după ce pompierii au fost solicitați să intervină la o stație de distribuție a gazelor situată la intersecția străzii Gării cu strada Vatra. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de...

Muzeul Municipal Pașcani, expoziție la Roman

Muzeul Municipal Pașcani va expune pe toata perioada verii obiecte vechi la Muzeul de Istorie din Roman. Instituția participă într-un eveniment organizat de muzeul gazdă și Asociația Cultural-Științifică Urbana în expoziția "Circuit deschis înspre trecut", unde vor putea fi...

Profesori de la Școala Specială Pașcani, într-un program de formare profesională în Grecia

C.P. Cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani participă în Atena la un curs avansat de Inteligență Artificială aplicată în educație, prin Programul Erasmus+ În perioada 8–12 iunie 2026, trei profesori din cadrul Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani reprezintă  România în...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.3 ° C
16.3 °
16.3 °
76%
4.5m/s
80%
vin
16 °
S
24 °
D
24 °
lun
23 °
mar
21 °

Niciun articol afișat