Primăria măsoară apa meteorică. Staţia de la Bosteni va fi desfiinţată

apa meteorica

Veşti bune pentru agenţi economici din Paşcani care plătesc şi apa meteorică pe facturile de la Apa Vital. Centrul de Meteorologie din Iaşi va lua în consideratie, începând de astăzi măsurarea precipitaţiilor va fi făcută la staţia amplasată în curtea Primăriei, nu la cea de la Blăgeşti.

Astfel datele colectate vor fi mai sigure şi mai de încredere decât cele de până acum şi ar putea duce chiar la o diminuare a costurilor cu apă meteorică impuse la plată. Decizia a fost luată în urma unei discuţii care a avut loc astăzi la Primăria Paşcani între reprezentanţii administraţiei locale şi meteorologii de la Iaşi.

Asta însemna că începând din noiembrie costurile pentru canalizarea şi epurarea apei meteorice vor fi calculate în funcţie de datele furnizate de Primăria Paşcani.

Menţionăm că în ultima perioadă au fost suspiciuni în legătură cu corectitudinea datelor înregistrate la pluviometrul amplasat în curtea unui om din suburbia Bosteni. Cantităţile de precipitaţii erau mult mai mari decât cele înregistrate de echipamentele de la Paşcani motiv pentru care au crescut facturile la agenţii economici.

PULSUL ZILEI

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani merg la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do. Sprijin financiar din partea administrației locale

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani au fost selectați în lotul național si vor participa la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, ce va avea loc la București, în perioada 20-25 mai 2026. Rezultatele obținute de sportivii...

Plan pentru situații de urgență la Pașcani. Doar trei adăposturi civile – DOC

Consilierii locali din Pașcani sunt chemați să aprobe, în ședința din 30 martie, planul de intervenție pentru situații de urgență pe anul 2026, un document care stabilește atât resursele financiare, cât și modul de organizare în caz de criză. Documentul...

Cât costă carnea de miel înainte de Paște, în zona Pașcani

Prețul cărnii de miel pentru masa de Paște rămâne, în acest an, la fel ca anul trecut, în zona Pașcaniului, potrivit crescătorilor de animale. Chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate scumpiri în mai multe domenii care afectează...

APAVITAL anunță digitalizarea cu sisteme AI a relațiilor cu clienții: timpii de procesare documente scad cu până la 80%

Comunicat:APAVITAL a introdus tehnologia AI în ecosistemul digital central de interacțiune cu clienții. Upgrade-ul înseamnă reducerea semnificativă, de până la 80%, a timpului de completare și procesare documentele, reducerea cu 60% a solicitărilor care necesită operatori și concomitent...

Foto/Video – Zeci de bătrâni lăsați fără economiile de-o viață: jaf la CAR. Procurorii au făcut percheziții

Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de ieri la sediul Casei de Ajutor Reciproc din Ruginoasa o entitate care a funcționat din anii 80’ și până în jurul anului 2023 când oamenii spun că au dispărut banii @...

„Seară cu rost duhovnicesc”, duminică, 29 martie, la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Credincioșii din Pașcani sunt invitați la o nouă întâlnire duhovnicească organizată la finalul acestei săptămâni. Duminică, 29 martie 2026, de la ora 17:00, la Biserica „Sfinții Voievozi” din municipiu va avea loc evenimentul intitulat „Seară cu rost duhovnicesc”, dedicat aprofundării credinței...

Invitație la o acțiune de ecologizare

Comunicat: Acțiune de ecologizare organizată duminică, 29 martie, începând cu ora 11:00 Echipa Partidul Social Democrat Pașcani invită toți cetățenii interesați să participe la o acțiune de ecologizare ce va avea loc duminică, 29 martie, începând cu ora 11:00. Punctul de...

Ministerul Mediului a lansat „Inspectorul Balastierelor”, platforma pe care oamenii vor putea semnala nereguli

Ministerul Mediului lansează "Inspectorul Balastierelor", o platformă prin care atât autoritățile, cât și cetățenii pot verifica în timp real unde și cum se exploatează aceste resurse. Oamenii pot verifica pe site-ul inspectorulbalastierelor.ro datele firmelor, perimetrele aprobate și pot face sesizări atunci când...

Cum a fost descoperită fabrica de bani, ascunsă într-o pădure din județul Suceava. Ținta traficanților era Bulgaria

Peste un milion de euro, bani falși, ar fi urmat să pătrundă pe piețele din România și Bulgaria și să creeze haos. Bancnotele au fost tipărite de trei români și un italian într-o fabrică ilegală de bani din județul Suceava....

Medicamentele false fac tot mai multe victime. Pacienți ajung la spital după tratamente cumpărate online

Piața medicamentelor falsificate este în creștere la fel și numărul pacienților care ajung la spital, după ce folosesc astfel de produse cumpărate online. Pot conține substanțe toxice. Specialiștii avertizează că sunt contrafăcute și cele pentru slăbit. Autoritățile au lansat o campanie,...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
44 %
3.1kmh
96 %
mie
15 °
J
15 °
vin
15 °
S
10 °
D
8 °

Niciun articol afișat