Primăria Paşcani caută specialişti pentru gestionarea domeniului public

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pas important pentru reformarea serviciilor publice din Primăria Paşcani. Administratia locală scoate la concurs două posturi vacanţe în cadrul serviciului unde sunt cele mai grave probleme privind gestionarea domeniului public. Este vorba despre Compartimentul Patrimoniu şi Contracte acolo unde au mai rămas doar doi salariaţi, care nu ştiu să folosească calculatorul. Aici ar urma să fie angajaţi un consilier şi un jurist. Concursul ar urma să aibă loc pe 9 iulie iar interviul 4 zile mai târziu, de la ora 10.00. Dosarele pot fi depuse la secretariat în maxim 20 de zile. Bibliografia şi condiţiile de participare au fost deja afişate pe site-ul instituţiei. Reprezentanţii Primăriei spun că au nevoie de mai mulţi salariaţi pentru a putea face faţă solicitărilor.

Mentionam că din cauza problemelor din cadrul acestui compartiment Primăria Paşcani nu are o situaţie clară privind contractele de închiriere şi concesiune, şi modul de folosire a domeniului public. Dosarele “Agrocomplex” şi “Interdentis” cu datoriile celor două firme ale fostului şi actualului primar, sutele de cereri de concesiune dosite de ani de zile în sertarele functionarilor precum şi dezvăluirile făcute de BIT TV privind modul fraudulos de folosire a domeniului public de la cimitir sunt doar câteva exemple dintre ele.

 

ANUNŢ CONCURS
Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr.16, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a două funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani, în data de 09.07.2015 la ora 10,00 – proba scrisă şi în data de 13.07.2015 la ora 10,00 – interviul:
– consilier, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Patrimoniu și Contracte;
– consilier juridic, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului Patrimoniu și Contracte.
Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu .
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (până la data de 29.06.2015 inclusiv, ora 16,00).
Concursul se organizează pentru ocuparea următoarelor 2 funcţii publice de execuţie vacante :
1. consilier, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Patrimoniu și Contracte:
-candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/
1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare;
-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de
lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:minimum 9 ani;
Bibliografia în vederea participării la concurs.
Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora:
1. Legea nr. 215/2001, privind administraţia publica locala, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
2. Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
3. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
4. Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica cu modificarile si completarile ulterioare;
5. Hotararea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, cu modificarile si completarile ulterioare;
6. O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare;
7. Hotararea Guvernului nr. 168/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare;
8. Hotararea Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fara plata si de valorificare a bunurilor apartinind institutiilor publice;
9. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile și completarile ulterioare;
10.Legea nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat, cu modificarile și completarile
ulterioare;
2. consilier juridic, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului Patrimoniu și Contracte:
-candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare;
-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă
durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:minimum 5 ani.
Bibliografia în vederea participării la concurs.
Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora :
1. Constitutia Romaniei;
2. Legea nr. 215/2001, privind administraţia publica locala, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
3. Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
4. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
5. Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificarile si completarile ulterioare;
6. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile și completarile ulterioare;
7. Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica cu modificarile si completarile ulterioare;
8. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
9. Legea nr. 52/2003 privind transparența decizionala in administrația publică, republicată, cu modificarile și completarile ulterioare;
10.Codul Civil: – Cartea a III-a Despre bunuri, Titltu I, Titlul III si Titlul VI, VII;
11.Codul de Procedura Civila – Cartea I și Cartea a II-a;
12.Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare;
13.Legea nr. 325/2005 serviciului public de alimentare cu energie termica, cu modificarile si completarile ulterioare;
14.Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicata, cu
modificarile și completarile ulterioare;
15.Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificarile și completarile ulterioare;

16.Legea nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat, cu modificarile și completarile
ulterioare;
Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul www.primariapascani.ro.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111- compartiment Management Resurse Umane.
Condiţii generale de participare la concurs pentru toate funcţiile publice :
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare :
1. formularul de înscriere, prevăzut în anexa nr. 3 la H.G. nr. 611/2008 care se obţine de la secretariatul comisiei;
2. copia actului de identitate ;
3. copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
4. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi după caz în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
5. cazierul judiciar ( acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);

6. adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice;
7. declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică;

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs .

PULSUL ZILEI

DREPT LA REPLICĂ – SC ALISEB TOURS SRL

PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA INFORMAȚIILE DIFUZATE DE ACTUALITATEA TV ȘI NEWS PAȘCANI . COM Referitor la scandalul provocat de către Actualitatea TV și publicația online News pașcani . com, prin materialele difuzate și publicate pe toate mijloacele de comunicare –...

Femeie din Lunca Pașcani amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe stradă. Autorul ar fi cunoscut cu probleme psihice

O întâmplare reclamată pe rețelele sociale a intrat în atenția polițiștilor din Pașcani. O femeie ar fi fost amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe strada Vasile Lupu din suburbia Lunca. Cazul a fost făcut public de o persoană,...

Tânăr din Cristești arestat preventiv după ce a schingiuit un câine

IPJ Iasi: ARESTAT PREVENTIV 30 DE ZILE, PENTRU SCHINGIUIREA ANIMALELOR Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 22...

Bani de la bugetul local al municipiului pentru lucrările de pictură de la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani 

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani ar putea primi un sprijin financiar de 100.000 de lei din bugetul local al municipiului, pentru continuarea lucrărilor de pictură aflate în desfășurare. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 25 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 25 SEPTEMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate in cadrul sedintei în direct aici: https://www.youtube.com/watch?v=MZXA7cBiDOY

Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia. În Parlament sunt discutate soluții legislative prin care asociațiile de proprietari să poată instala panouri fotovoltaice...

Cum va fi vremea în luna octombrie. Meteorologii anunță temperaturi peste mediile normale

Administraţia Naţională de Meteorologie a reactualizat prognoza meteo pentru următoarele patru spotpmâni, în intervalul 28 septembrie-26 octombrie. Vremea se va schimba treptat în România în următoarea perioadă. După un început de interval cu temperaturi apropiate de normal, valorile termice...

Prețurile la gaze ar putea creşte cu 20%. Ce s-ar întâmpla cu facturile românilor de la 1 noiembrie

Vorbim de scumpiri în val, nu doar la motorină şi benzină, nu doar la alimente. Practic, vom da mai mult pe tot ce putem da bani. Bani să fie şi mai ales pentru facturi. Furnizorii au început deja să trimită...

Trei tâlhari au șterpelit clopotul unei biserici, l-au tăiat în bucăți și l-au vândut unui centru de recuperare materiale. Parohul și-a dat seama de...

Trei hoți au furat din mers clopotul unei biserici. Parohul a constatat furtul abia după câteva zile, clopotul fiind deja tăiat în bucăți și vândut la un centru de recuperare a materialelor de pe Drumul Hoților. Polițiștii i-au avut...

Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, aduse la Iași de hramul Sfintei Parascheva. Programul complet al slujbelor

Credincioșii care vor ajunge la Iași în perioada hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea participa, între 8 și 15 octombrie 2026, la un program amplu de slujbe și procesiuni religioase. În acest an, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva,...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
57%
0.9m/s
0%
vin
18 °
S
20 °
D
19 °
lun
18 °
mar
17 °

Niciun articol afișat