Primăria te invită să te asociezi cu vecinii de la bloc

Locuieşti la bloc şi nu faci parte încă dintr-o asociatie de proprietari? Primăria Paşcani te invitată să ajungi la un acord cu vecinii pentru administrarea spaţiilor comune. O acţiune în acest sens a fost demarata, timid de câteva zile, deocamdată printr-un anunţ postat pe site-ul instituţiei. Viceprimarul municipiului spune că va merge şi în scările de bloc pentru a-i convinge pe păşcăneni că este nevoie de asociaţii pentru o mai bună administrare dar şi pentru realizarea unor lucrări de reabilitare din fonduri guvernamentale sau europene.
Până acum au fost înfiinţate în jur de 40 de asociaţii de proprietari şi de locatari dar aproape 2/3 din locuitorii de la bloc nu fac parte din astfel de structuri, de frică să nu fie păcăliţi sau din cauza costurilor. În lipsa asociaţiilor au apărut reprezentanţii de scară, cei care şi-au asumat responsabilitatea de a citi şi împarţi consumurile de apă şi au semnat contractele de furnizare cu ApaVital.
Din acest motiv Primăria Paşcani atrage atenţia că şi acolo unde nu sunt asociaţii locatarii pascanenii au obligaţia de a menţine în bune condiţii şi să contribuie material pentru reparaţia spaţiilor comune şi să asigure delegaţilor asociaţiei accesul în apartament pentru inspectarea sau repararea reţelelor de utilităţi, cu un preaviz de 5 zile.

 

PULSUL ZILEI

Accident grav la Soci! Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, răniți. Unul ar fi în stare gravă – FOTO

Accident rutier grav, luni seara, 26 octombrie, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de o autoutilitară. În urma impactului,...

Primarul Pașcaniului ar închide câteva televiziuni

Declarație controversată din partea primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie. Într-o recentă conferință de presă, edilul a spus că ar închide câteva televiziuni naționale pe motiv că acestea fac rating „dezbinând oamenii”. Declarația a fost făcută în cadrul unui comentariu privitor...

La mulți ani, Ialoveni! Orașul înfrățit cu Pașcaniul împlinește 590 de ani – VIDEO

Este sărbătoare peste Prut, în orașul Ialoveni, înfrățit cu municipiul Pașcani. Marți, 27 octombrie, localitatea sărbătorește 590 de ani de la prima atestare documentară. Este hramul orașului Ialoveni, sărbătorit în ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva, printr-un program...

Insule ecologice cu probleme 

Apar pe rețelele de socializare tot mai multe filmări cu munți de gunoaie la insulele ecologice din Pașcani. Locatarii reclama faptul că mai ales în weekend, containerele sunt neîncăpătoare iar gunoiul este aruncat pe jos.  De asemenea, sunt reclamații că...

Concertele programate pentru sărbătorile de iarnă vor avea loc

Precizări importante privind evenimentele culturale programate de administrația locală pentru sărbătorile de iarna. Primarul Marius Pintilie, a precizat in cadrul unei conferințe de presă că toate spectacolele programate in luna decembrie vor avea loc, chiar dacă administrația locala întâmpină...

Noua rețea de apă din Stolniceni-Prăjescu și Cozmești în funcțiune. Când pot încheia contracte cetățenii

Anunț important din partea administrației locale din comuna Stolniceni Prăjescu. Locuitorii din satele Stolniceni-Prăjescu și Cozmești, care beneficiază de noua rețea de apă, sunt așteptați la Primărie pentru încheierea contractelor cu operatorul Apavital. Reprezentantul companiei va fi prezent la...

Remorcă desprinsă de un camion în trafic, oprită într-un podeț, la Ruginoasa

Momente care se puteau încheia tragic, duminică dimineață, 25 octombrie, pe un drum județean din comuna Ruginoasa. O remorcă s-a desprins de capul tractor în mers și s-a oprit într-un podeț de pe marginea drumului. Incidentul s-a produs după ce...

Deputatul Maricel Popa: Iașiul are nevoie de un Institut al Inimii, modern

𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐨𝐩𝐭 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐨𝐛ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am participat, alături de 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐠𝐨𝐛𝐞𝐭𝐞, la discuții privind identificarea soluțiilor pentru modernizarea și...

Cel mai negru scenariu pare că se adeverește: Adrian nu a schițat niciun gest pentru a evita tragedia de pe șosea. „Nu a frânat,...

Bănuielile tuturor par că s-au adeverit. Adrian nu a schițat niciun gest ca să evite tragedia de pe șosea. Accidentul de lângă Moțca pare că nu a fost altceva decât o sinucidere. Din păcate, un om nevinovat a murit. Zilele...

Taxele din România în 2027. Ce spune ministrul Finanţelor despre noi majorări

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că nu îşi doreşte introducerea unor taxe şi impozite noi în 2027, dar avertizează că orice program guvernamental suplimentar trebuie să aibă o sursă clară de finanţare. Oficialul atrage atenţia că depăşirea ţintelor bugetare...
Paşcani
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
84%
5.8m/s
100%
mar
14 °
mie
13 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat