Primarul cu mașina fără acte: nu eram în concediu ci la o întâlnire despre investiții

Primarul comunei Siretel, Gelu Spaiuc, a adus lămuriri cu privire la întâmplarea de la sfârșitul săptămânii trecute, când a fost oprit in drum spre Vatra Dornei de poliție. 

Oamenii legii au constat ca mașina Primăriei pe care o conducea, nu avea asigurare. Din acest motiv, au imobilizat autoturismul. 

Acuzat in spațiul public, de faptul că era in concediu și că ar fi folosit autoturismul instituției în interes personal, primarul a spus că deplasarea era in interes de serviciu si că participa la o  vizita de schimb de bune practici în perioada 30.07.2026-02.08.2026, organizată de Grupul de Acțiune Locală MicroRegiunea Belceşti-Focuri din care face parte si comuna. 

În acest sens, edilul a prezentat invitația de participare, dar și tabelul cu semnăturile participanților, printre care și a lui. 

Primarul a precizat că nu știa că asigurarea expirase chiar de puțin timp și că va suporta in acest sens, rigorile legii. În schimb, a spus că va actiona in instanță împotriva celor care au pornit o campanie de denigrare împotriva lui, spune edilul. 

„Având în vedere campania de denigrare purtată de unele persoane, publicații și posturi de televiziune, fără a se solicita şi punctul nostru de vedere, din respectul pe care îl port locuitorilor comunei Sireţel doresc să fac următoarele precizări:

In data de 28.07.2026, am primit o invitație din partea Grupului de Acțiune Locală MicroRegiunea Belceşti-Focuri de a participa la o vizită de schimb de bune practici în perioada 30.07.2026-02.08.2026.

La eveniment au participat reprezentanţii comunităților care fac parte din această asociație și care sunt interesați să afle modalităţi şi surse de finanțare și implementare a unor obiective necesare dezvoltării fiecărei comunități.

Deplasarea a fost efectuată în interesul obținerii de informaţii şi impresii de la colegii primari care au implementat cu rezultate bune obiective prin fonduri europene.

Intr-adevar, nu am ştiut şi nu am verificat dacă autoturismul proprietate a comunei Sireţel are asigurarea facultativă de accidente făcută la zi, fapt pentru care suport consecințele potrivit legii.

Cu privire la faptul că trebuie să-mi cer scuze, aşa cum solicită domnul Farchizon şi domnul Secretar General, da, o voi face cu dovezi într-o emisiune TV. li asiguram pe locuitorii comunei Sireţel de întregul nostru respect și îi înştiinţăm că nu vom fi impresionați de aceste campanii de denigrare promovate de persoane frustrate care încearcă să păteze imaginea şi munca întregii comunităţi” se arată în comunicatul de presă trimis de edil.

De precizat este faptul că Gelu Spaiuc este primarul comunei Sirețel din anul 2020, iar administrația locală este condusă împreună cu soția sa, Doina Spaiuc, care ocupă funcția de viceprimar.

PULSUL ZILEI

Primarul Pintilie nu răspunde la întrebările reprezentanților PSD

Aveți sau nu aveți voie să-i adresați întrebări primarului municipiului Pașcani în cadrul conferințelor de presă? Este o întrebare la care edilul municipiului ar trebui să ofere un răspuns clarificator. De regulă, după întrebările jurnaliștilor, edilul preia întrebările postate pe...

Despagubiri pentru fostul director economic de la CLP Ecoserv. Cine plătește?

O parte dintre consilierii pașcăneni sunt buni de plată după ce au aprobat o hotărâre care a afectat patrimonial un pașcănean. Gabriel Filos , fostul director economic al societății locale de salubritate, a câștigat la Tribunalul Iași un proces...

Sportivii pașcăneni, 23 de medalii

Sportivii pașcăneni de la clubul Long Ho Pașcani au confirmat din nou nivelul deosebit de tehnică și pregătire fizică, de această dată la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru juniori și seniori. Competiția a avut loc în perioada...

Două zile de muzică și dans la Pașcani. Cine sunt câștigătorii trofeelor „Curcubeul Artelor” – FOTO

Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni,...

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
91%
2.3m/s
21%
mar
13 °
mie
13 °
J
7 °
vin
7 °
S
8 °

Niciun articol afișat