Problemele de la bloc. Când vor fi bani pentru anvelopare?


O ședință importantă a avut loc la Primăria Pașcani, pe tema problemelor de la bloc. Reprezentanții asociațiilor de proprietari au fost invitați la o dezbatere luni, 23 iunie, începând cu ora 14:00. În sală au fost prezenți peste 20 de președinți de asociații, iar din partea administrației locale, primarul, viceprimarul și un funcționar public. Presei nu i s-a permis accesul în sală, dar edilul a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, temele ce urmau să fie puse în discuție.

Este vorba despre pregătirea unor proiecte de anvelopare a blocurilor, pentru care este necesară întocmirea documentațiilor tehnice. Primarul Marius Pintilie a declarat că intenționează ca în următorii ani să fie anvelopate cel puțin 10 blocuri de locuințe.

În același context, s-a discutat și despre realizarea unor lucrări de reparații pe spațiile comune de la bloc, precum și despre menținerea curățeniei pe domeniul public din fața blocurilor și modul de folosire a noilor pubele pentru gunoi, cu acces pe bază de cartelă. o altă problemă pusă în discutie a fost cea privind recuperarea datoriilor de la restanțieri.

În momentul de față, la Pașcani nu este în derulare niciun proiect de modernizare termică a blocurilor. Până acum, au fost anvelopate două blocuri, T6 și T7 din zona Deal, dar cu mari probleme și procese în urma modalității de finanțare: 60% de la bugetul de stat și 40% din fonduri aprobate anual în bugetele locale și cofinanțarea locatarilor.

Se așteaptă ca în următoarele săptămâni să fie semnat un contract pentru modernizarea unui bloc din zona Vale. De asemenea, au apărut oportunități de finanțare din fonduri europene prin PNRR.

De exemplu, Primăria orașului Târgu Frumos organizează licitație pentru servicii de proiectare în vederea anvelopării a șapte blocuri cu 10 scări, cu bani ce ar urma să fie obținuți prin Agenția de Dezvoltare Nord-Est. Menționăm că la Pașcani funcționează 128 de asociații de proprietari, o parte dintre ele fiind administrate de o societate de specialitate.

PULSUL ZILEI

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...

Cum se vor acorda ajutoarele financiare pentru aproape 3 milioane de pensionari. Prima tranșă de bani intră în mai

Pensiile pentru aproape 5 milioane de vârstnici vor fi plătite înainte de Paște, anunță autoritățile. Iar, în mai, aproape 3 milioane de pensionari cu venituri sub 3.000 de lei vor primi un ajutor financiar. Cea mai mare sumă, de 1.000...

Şoferii ar putea scăpa de amendă dacă refuză să prezinte Poliției permisul și talonul mașinii

Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Parlamentarul spune că prin digitalizarea administrației publice, Poliția are posibiloitatea verificării documentelor. "Conform...

Prognoza pentru 4 săptămâni: Cum va fi vremea în minivacanțele de Paști și 1 Mai

Meteorologii au transmis vineri prognoza pentru perioada 6 aprilie - 4 mai, care cuprinde minivancațele de Paștele ortodox și de 1 mai. 6 - 13 aprilie Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea...

Băutura recomandată de medici seara pentru o glicemie echilibrată: hidratare, somn liniștit și control al zahărului din sânge

Nu doar ce mâncăm seara afectează glicemia, ci și ce bem. Nutriționiștii recomandă ceaiurile din plante, precum mușețelul și scorțișoara, pentru efecte pozitive asupra zahărului din sânge și somnului. Ceaiul de mușețel ajută la scăderea glicemiei FOTO: arhivă, adevărul Cercetările arată...

De ce nu reușești să economisești, chiar dacă îți propui să faci asta lunar

Dacă ai crescut cu lipsuri financiare, creierul tău a învățat să reacționeze la bani ca la un pericol. Cum îți influențează asta deciziile zilnice și ce poți face concret ca să recapeți controlul? Sursă foto: Shutterstock Ne facem planuri la început...

Iași – La doar 18 ani, riscă să nu mai meargă niciodată, după ce un palet de cărămizi i-a căzut în cap la depozitul...

Tânărul de 18 ani, peste care a căzut ieri un palet cu cărămizi, ar putea rămâne imobilizat la pat. Deși medicii l-au operat, l-au scos de la aparate și acum este stabil la terapie intensivă, spun că accidentul i-a...

Polițiștii au prins un huligan care s-a filmat lovind un câine cu un hârleț în cap, la Hârlău

Un caz revoltător de cruzime față de animale a fost descoperit în Hârlău, după ce un tânăr s-a filmat în timp ce lovea un câine în cap cu un hârleț. Imaginile, pe care Ziarul de Iași a decis să nu...

RECORD: Datorii în rate la stat. 10.000 de firme și persoane au cerut Finanțelor ieșene să-și plătească eșalonat datoriile. 1,2 miliarde lei rostogolite numai...

Contribuabilii au continuat și în 2025 să folosească eșalonările la plată, una dintre cele mai utilizate soluții fiscale pentru firmele și persoanele fizice cu datorii către stat. Datele oficiale arată că, la 31 decembrie 2025, erau în derulare 7.362...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
97 %
2.4kmh
100 %
vin
13 °
S
15 °
D
16 °
lun
22 °
mar
11 °

Niciun articol afișat