Procurorii au mai agăţat o tinichea de coada „animalului politic” de la Ape

Dosarul penal al fostului director al Administraţiei Bazinale a Apelor Prut-Bârlad devine tot mai gros. Procurorii DNA au extins cercetările în cazul acestuia, adăugând la acuzele iniţiale, de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi influenţarea declaraţiilor, în formă continuată.

Această nouă acuzaţie poate însemna că, ulterior declanşării urmăririi penale împotriva sa pentru abuz în serviciu, Petru Avram ar fi încercat să determine un martor în dosar, ori un alt inculpat, să-şi schimbe declaraţiile făcute iniţial. Reporterii „Ziarului de Iaşi” au solicitat DNA detalii cu privire la această nouă încadrare juridică a faptelor de care este acuzat fostul director. Reprezentanţii DNA au invocat însă prevederile literei e) a articolului 12 din legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, care exceptează de la comunicarea publică „informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane”. Avram nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta evoluţia situaţiei.

Magistraţii Tribunalului au analizat ieri contestaţia depusă de Avram împotriva ordonanţei procurorilor prin care fusese dispusă măsura controlului judiciar împotriva acestuia pe o durată de 60 de zile. Decizia Tribunalului, luată după trei amânări, îl obligă pe Avram să se prezinte la poliţie, la organul de urmărire penală sau la instanţă oricând este chemat şi să informeze procurorii cu privire la schimbarea locuinţei. De asemenea, el nu va avea dreptul de a părăsi ţara până pe 28 august.

Avram este acuzat de procurorii DNA că ar fi aprobat detaşarea la ABA Prut-Bârlad a două persoane, pe posturi de ingineri, deşi acestea nu aveau studiile de specialitate necesare. Cei doi ar fi fost angajaţi anul trecut la primăria comunei Vatra Moldoviţei, dar numai formal, pentru a putea fi ulterior detaşaţi la Iaşi pe posturile dorite de fapt. Ei nu ar fi lucrat de fapt nicio zi la Vatra Moldoviţei. Avram şi-a dat demisia în aprilie, la două zile după ce DNA anunţase punerea sa sub urmărire penală. Fostul şef al ABA Prut-Bârlad a fost trimis în judecată pe 5 iulie, pentru infracţiuni de corupţie. Primul termen al procesului nu a fost încă stabilit.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
78%
4.3m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
7 °

Niciun articol afișat