Programul pentru grădinițele din Pașcani, în această vară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Programul pentru grădinițele din Pașcani, în această vară

Vești bune pentru părinții care nu au cu cine să-și lase copiii acasă pe parcurusl vacanței de vară. Vor fi deschise patru grădinițe cu program prelungit, pentru lunile de vară, însă cu o condiție, numărul prichindeilor înscriși să fie de măcar 10. Taxa care trebuie achitată pentru hrană este de 15 lei/zi, iar programul va fi unul ca într-o zi normală de școală.

Grădinițele din Pașcani vor fi deschise și în această vară. Prin rotație, cele patru instituții cu program prelungit, 1, 2, 3 și 4 așteaptă micuții. Activitatea va începe de luna viitoare, pe 3 iulie.

Taxa pentru programul „Grădiniţa de vară” este de 15 lei pe zi, reprezentând contravaloarea hranei. Programul va fi la fel ca și în timpul anului școlar.

Părinții trebuie să știe că există niște condiții ca grădinița să fie deschisă. Este vorba despre numărul minim de persoane, 10 – 12 copii; să nu existe restanțe la plata; să fie achită suma la începutul săptămânii, cuantumul taxei pentru fiecare zi, 15 lei x 5 zile și să prezinte un aviz epidemiologic de la medicul de familie.

Se face prin rotație ca să fie timp de igienizare și curățenie pentru pregătirea unității pentru începutul anului școlar, din toamnă.

Măsurile în întâmpinarea părinților care nu au unde să-și lase copiii în perioada vacanței de vară sunt luate la solicitatea Comisiei de Educatie din cadrul Consiliului Local si cu aprobarea ISJ Iasi.

Planificarea unităților de învățământ preșcolare pe perioada vacanței 2017 Pașcani

1. GRĂDINIȚA PP 1 3 – 7 iulie 2017 – 0232719040
GRĂDINIȚA PP 4 10 – 14 iulie 2017 – 0232766411
3.GRĂDINIȚA PP2 17– 21 iulie 2017 – 0232762971
4. GRĂDINIȚA PP 1 24 – 28 iulie 2017

5.GRĂDINIȚA PP4 31 iulie – 4 august 2017
6.GRĂDINIȚA PP2 7 -11 august 2017
7. GRĂDINIȚA PP 3 14 – 18 august 2017 + 21- 25 AUGUST 2017

PULSUL ZILEI

Ajutor de înmormântare: Câți bani se acordă după decesul unui pensionar sau al unei persoane asigurate. Suma a crescut în 2026

Decesul unui pensionar dă dreptul persoanei care a suportat cheltuielile funerare să solicite o prestație financiară din bugetul asigurărilor sociale de stat. În 2026, valoarea acordată în această situație a crescut la 9.192 de lei, însă plata nu se...

Prognoza meteo până în 21 septembrie. Vara ne face o surpriză plăcută, toamna mai așteaptă

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne şi în luna septembrie mai ridicate decât cele specifice perioadei, în special în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, în restul teritoriului ele fiind apropiate de cele normale. Ploile vor fi deficitare, în special în vestul...

Șapte muzee din județul Iași, pe harta Nopții Muzeelor la Sate

Șapte muzee și obiective culturale din județul Iași participă, pe 29 august 2026, la cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment dedicat patrimoniului cultural din mediul rural. Programul propune expoziții de artă și etnografie, povești despre comunitățile locale,...

Un găinar din Hârlău a ieșit la furat după ce și-a băgat prietenii sub masă. Culmea, Curtea de Apel i-a tăiat un an și...

Un găinar din Pârcovaci le-a câștigat inimile magistraților Curții de Apel. După ce și-a băgat sub masă doi prieteni, plictisindu-se, bărbatul a ieșit în sat la furat. Judecătorii din Hârlău i-au dat cât să-i ajungă. Cei de la Iași...

Un nou cetățean de onoare și regulamentul cimitirelor, în ședința de la sfârșitul lunii august – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe data de 28 august de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, 13 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, iar restul de câțiva dintre consilierii...

Loteria Română solicită anularea / modificarea „hotărârii anti-păcănele” inițiată de viceprimarul Claudiu Bodoașcă

Bâlbâielile administrative privind interzicerea păcănelelor în municipiul Pașcani au început să producă efecte. Loteria Română a început demersurile juridice pentru anularea hotărârii aprobate de legislativul local la inițiativa viceprimarului Claudiu Bodoașcă. Plângerea prealabilă a fost deja trimisă aleșilor locali,...

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...

e-Terra, din nou funcțională pentru plăți. ANCPI avertizează că pot apărea întârzieri

Funcționalitatea „Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată joi, 20 august, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin acest serviciu, persoanele autorizate și notarii pot trimite beneficiarilor, prin e-mail sau SMS, un link unic...
Paşcani
câțiva nori
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
65%
4.8m/s
0%
D
29 °
lun
31 °
mar
30 °
mie
25 °
J
16 °

Niciun articol afișat