Proiecte importante, în prima şedinţă online a Consiliului Local Pascani

Legislativul păşcănean se va întruni în şedinţă ordinară pe 30 aprilie începând cu ora 10.00. De acesta dată dezbaterile vor avea loc de la distanţă, pe o platformă online, ca măsură de protecţie în contextual actual de pandemie cu noul coronavirus.

Pentru că o premieră pentru serviciile publice locale cu câteva zile înainte de şedinţa ordinară va avea loc o simulare pentru că aleşii locali să se familiarizeze cu echipamentele şi modul de lucru. Reprezentanţii Primăriei spun că au fost făcute toate pregătirile necesare.
Ordinea de zi încă nu a fost definitivată şi urmează să fie făcută publică în cursul zilei de vineri. Vor fi supuse aprobării cca 10 proiecte de hotărâre câte dintre ele foarte cu un impact major asupra comunităţii.

Executivul solicita votul consilierilor pentru încheierea contractului de delegare a serviciului de iluminat public, unei societăţi private care a câştigat licitaţia şi care urmează să facă o serie de investiţii pentru modernizarea reţelelor.

De asemenea vor şi supuşi aprobării noii indcatori tehnici pentru două investiţii din fonduri europene, reabilitarea Palatului Cantacuzino şi a Şcolii Generale “Iordache Cantacuzino”, în urma întocmirii proiectelor tehnice.

Pe ordinea de zi sunt şi proiectele pentru delegarea serviciilor de măturat stradal şi cel de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, fostului operator local de salubritate, acum societatea CLP Ecoserv SRL, cpnform viceprimarului Gabriela Nedelcu – foto.

Ordinea de zi

Proiect de HOTARARE privind aprobarea desfășurării ședintelor consiliului local prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare la distanță – initiator Grupul consilierilor locali P.N.L.  (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea contului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Pașcani pentru trim. I al anului 2020 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea impozitelor și taxelor locale în municipiul Pașcani pentru anul 2021 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani pentru anul 2020 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului Integral Venituri Proprii (sursa F) al instituțiilor, pe anul 2020 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pentru anul 2020 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind delegarea de gestiune prin atribuire directă a activităților de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, activități aferente Serviciului Public de Salubrizare către S.C. CLP ECOSERV S.R.L., având ca asociat unic Municipiul Pașcani– initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind delegarea de gestiune prin atribuire directă a activităților de dezinsecție, deratizare și dezinfecție, activități aferente Serviciului Public de Salubrizare către S.C. CLP ECOSERV S.R.L., având ca asociat unic Municipiul Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea proiectului tehnic și actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții:“Creșterea eficienței energetice – Școala gimnazială “Iordache Cantacuzino”, Pașcani, județul Iași” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
0.1 ° C
0.1 °
0.1 °
90%
0.9m/s
0%
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °
mie
11 °
J
10 °

Niciun articol afișat