Proiectul autostrăzii A8 intră într-o nouă etapă

Proiectul autostrăzii A8, una dintre cele mai importante conexiuni rutiere pentru estul României, avansează treptat către faza de construcție, pe fondul unor evoluții recente în derularea contractelor și a procedurilor tehnice.

După ani de așteptare și dezbateri, lucrările intră într-o etapă concretă de implementare, odată cu parcurgerea ultimelor avize necesare pentru unele dintre tronsoane. Autoritățile din domeniul infrastructurii pregătesc lansarea efectivă a șantierelor, iar în anumite zone au început deja activități preliminare, precum organizarea de șantier și etapele de proiectare.

Unul dintre segmentele importante aflate în pregătire este cel dintre Joseni și Ditrău, unde procesul tehnic a avansat către etapa de avizare finală. Constructorul lucrează deja la documentația de execuție, iar primele măsuri din teren au fost demarate în zona județului Harghita, semn că proiectul intră într-o fază operațională.

Petru Movilă, inițiator proiect A8

„După cum ați văzut, lucrurile sunt pozitive, nu foarte înmucurătoare, pentru că de la promulgarea legii pe care am inițiat-o, primind obligarea Guvernului de a construi autosada A8, au trecut opt ani. Deci noi trebuia să avem autosada A8 integral construită, un drum pe care să-l poată folosi românii, special noi, cei din Iași, din Moldova, pentru deplasarea spre vestul țării, spre Europa, fie că vorbim de deplasări în scopuri personale, turist, sau deplasări de afacere. Ați văzut că zilele acestea s-au semnat ultimele contracte pentru loturile din autosada A8 și sper și încerc să cred că, indiferent cine va fi ministrul transportului, cine va avea în responsabilitate acest proiect, își va face treaba dincolo de mulțimea de politicieni care scriu despre autostrade, fac fotografii cu primii metri de asfalt de autostrada din Tronsonul, Bacău, Pașcani. ”

Continuarea pe TELE M 

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
82%
3m/s
0%
J
11 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
4 °

Niciun articol afișat