Proiectul „Până hăt de carte!” a ajuns la Miroslava și Comarna cu donații de peste o mie de cărți

Comunicat: Dan Lungu, Senator USR de Iași, alături de echipa proiectului „Până hăt de carte!” a donat sâmbătă, 14 ianuarie, un număr de 690 de volume Bibliotecii Comunale „George Mărgărit” din Comarna. Cărțile, primite de la donatorii ieșeni, s-au alăturat celor aproximativ 8.000 de volume deja existente pe rafturi, urmând a fi puse la dispoziția celor mai bine de 700 cititori activi ai comunei.
Comarna este cea de-a 38-a comună cuprinsă în proiectul „Până hăt de carte!”, după ce, la finalul lunii precedente, pe 31 octombrie, echipa a oferit o donație de 650 de cărți către biblioteca comunală din Miroslava. Astfel, până în prezent, am ajuns la un număr de 17.735 de volume donate către bibliotecile comunale din Iași.
Membrii echipei „Până hăt de carte!” au fost întâmpinați de Petronela Șipoteani, bibliotecar în comunca Comarna încă din anul 1991. Discuțiile celor prezenți au cuprins atât detalii privind istoria bibliotecii, activitățile desfășurate de elevii claselor primare și gimnaziale la bibliotecă și despre realizarea ziarului local ,,Ecoul de Comarna”.
„Ne-am bucurat că am descoperit, încă o dată, o biblioteci îngrijite și atent puse la punct de către bibliotecari. Am fost încântați să aflăm că de-a lungul timpului biblioteca din Comarna s-a bucurat și de colaborări cu instituţii atât de pe plan local cât şi cu alte fundaţii şi ONG-uri. Toate aceste parteneriate au ajutat biblioteca să poată furniza informaţii în beneficiul nevoilor utilizatorilor comunităţii. Susțin în continuare că este extrem de important să încurajăm bibliotecile de la sate, să încurajăm donatorii și autoritățile să investească anual în volume noi și totodată să facem campanii de promovare a lecturii”, a declarat senatorul USR Dan Lungu.
Proiectul „Până hăt de carte!”, care vizează încurajarea lecturii în mediul rural ieșean și completarea fondului de carte, în bibliotecile în care numărul cărților nu corespunde numărului de locuitori, a fost lansat în anul 2017. Pe lângă donațiile de carte, anul acesta, în încercarea de a facilita accesul cât mai multor elevi din satele ieșene la cursurile online, echipa proiectului „Până hăt de carte” a adunat 12 laptopuri, șase calculatoare, trei tablete și trei smartphone-uri.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat