Promisiune făcută, de câte ori pe an, din partea conducerii Municipiului pentru pășcăneni, iubitori de mișcare în aer liber. Este vorba despre amenajarea a încă unui teren de tenis, iar cel existent, prost făcut de la început, să fie reablitate și modernizat.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unui moment festiv a celei mai recente ediții a Cupei Municipiului la tenis de câmp de către viceprimarul Gabriela Nedelcu. Ea a mulțumit celor care s-au înscris și au acceptat promovarea de a jucat tenis de câmp și spera ca în viitorul apropiat terenul de tenis existent să fie refăcut și modernizat ca la carte, iar pentru că numărul mare de jucători crește de la an la an, să mai fie amenajat încă un teren de tenis, locația fiind tot centrală, în apropierea Colegiului “Sadovenu”.
Menționăm că discuții pe acest subiect au fost în ultimii ani și în cadrul ședințelor de Consiliu Local, cu o propunere în acest sens venind fostul consilier Benone Mihuț. La acea vreme, primarul Dumitru Pantazi a spus că investiția va fi trecută pe lista de obiective ce vor fi făcute în oraș, în perioada următoare.

