Pubele pentru cei care nu au fost găsiți acasă

Locuitorii din suburbia Lunca Pașcani care nu au fost găsiți acasă și, drept urmare, nu au ridicat pubelele pentru colectare selectivă pot veni marți, pe 26 octombrie la Căminul Cultural. În stoc, pentru a fi livrate mai sunt circa 70 de astfel de pubele care urmează să ajungă la oameni.

Anunțul a fost făcut de administratorul public Claudiu Bodoașcă în cadrul conferinței săptămânale de presă de joi, 21 octombrie.

În cadrul acestei campanii, sunt distribuite pubele de câte 240 litri, cu scopul de a fi folosite doar pentru deșeurile reciclabile: hârtie carton si plastic.

În funcție de care va fi răspunsul oamenilor din Lunca Pașcani și dacă vor fi obținute rezultatele scontate, soluția ar urma sa fie extinsă si in celelalte suburbii. Astfel, recipientele ar urma sa fie obținute de la asociația județeană de salubritate ADIS sau sa fie cumparate anul viitor cu bani din bugetul local.

Reamintim că pubelele au început să fie distribuite  pe data de 18 august a acestui an. Este vorba despre un număr total de 700 de astfel de recipiente care au stat depozitate, mai mult timp, in curtea societății locale de salubritate CLP Ecoserv SRL.

 

PULSUL ZILEI

Creștinii sărbătoresc în acest weekend Rusaliile

Rusaliile, cunoscute și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 50 de zile după Paște. În 2026, această sărbătoare are loc pe 31 mai. Conform credinței ortodoxe, în ziua Rusaliilor, Duhul...

Moșii de vară 2026 – astăzi sunt pomeniți cei adormiți

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților este una dintre cele mai vechi rânduieli ale calendarului ortodox prin care credincioșii români îi pomenesc pe cei adormiți. În această zi, în toate bisericile se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de...

CJ Iași anunță încheierea achiziției microbuzelor electrice școlare. În urmă au rămas multe întrebări fără răspuns și o anchetă la nivel european

Ieri a fost anunțată oficial încheierea proiectului pentru achiziția microbuzelor electrice școlare la CJ Iași, în valoare de 31,3 milioane de lei. Pe lângă acestea, CJ a amintit și despre achiziționarea a încă cinci microbuze – „după o economie...

Sindromul Stokholm la Iași. O soție a cerut clemență pentru soțul ei după ce a fost lovită cu sălbăticie cu o rangă peste picioare

Magistrații Curții de Apel au respins declarația unei femei bătute, care își retrăsese plângerea, iar acum își apăra soțul, contrazicându-și propriul avocat. Nu au luat în seamă nici argumentul bărbatului, că toată familia trăiește din banii pe care el...

PSD Pașcani: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani

Comunicat: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani Organizația PSD Pașcani, împreună cu echipa de tineret din cadrul TSD Pașcani, invită copiii și părinții din municipiu să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 – pe zona județului nostru- a fost semnat

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 - pe zona județului nostru- a fost semnat. Pentru Iași, nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre pași concreți. Tronsonul Lețcani – DN24 va însemna: ✔️ conectare mai rapidă ✔️ trafic mai fluid în...

Excursii școlare de neuitat cu Aliseb Tours România (P)

Cu Aliseb Tours, fiecare excursie școlară devine o lecție de viață, o aventură plină de zâmbete și descoperiri.Organizăm excursii școlare și tabere educaționale asigurand transport cu autocare moderne proprii, la cele mai înalte standarde de confort – 4****, pentru ca elevii și profesorii...

Fără bani în plus pentru orele de dirigenție. Ce spun dascălii despre sporul de 10% pe care l-ar putea pierde

Profesorii care sunt și diriginți ar putea pierde sporul de 10% din salariu. Beneficiul nu mai apare în noul proiect al legii salarizării. Măsura îi nemulțumește pe dascăli, care susțin că responsabilitatea este prea mare pentru a fi făcută...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
14.6 °
14.6 °
72%
9.3m/s
100%
S
20 °
D
20 °
lun
18 °
mar
17 °
mie
15 °

Niciun articol afișat