Purtătorul de cuvânte, manipulare pe bani publici! Primarul Pintilie: Este un bust defect…

În loc să răspundă la întrebări, Alexandru Dându, purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani, se ocupă de denigrarea jurnaliștilor de la BIT TV.

Iată faptele:

Săptămana trecută am primit de la un telespectator o fotografie cu următorul mesaj:

In conferința de presă de joia trecută l-am întrebat pe primar de acesta situație. I-am arătat fotografia primarului si a spus ca este un bust defect! Iată răspunsul:


Așa am crezut si eu și am scris următoarea știre, fără să știu, fără să fiu informat ca este un mulaj! Eu nu am ținut vreodată evidența statuilor din oraș, ale cui sunt, unde au fost amplasate și mai apoi aruncate! Am pus o întrebare ca să mă lămuresc iar răspunsul primarului m-a făcut sa cred ca așa stau lucrurile, ca în fotografie, iar imaginile de la fața locului au confirmat.

Iată știrea: Bustul lui Sadoveanu, la gunoi. Pe când o alee a personalităților la Pașcani?

Ulterior, cei din Primărie au aflat ca este vorba despre mulajul, nu bustul scriitorului pășcănean. In loc să informeze presa pentru ca știrea sa fie actualizată/corectată, iată ce a scris așa-zisul purtător de cuvinte:

Așadar, Alexandru Dandu, sub aparența funcției de purtător de cuvânt se ocupă mai degrabă de spălarea imaginii primului, in calitate de consilier personal. Iar misiunea primită este cea de a-i decredibiliza pe cei care îndrăznesc să critice administrația locală.

PS: In esență, articolul rămâne valabil, chiar daca este vorba de un mulaj, nu de un bust! Cei care trec si îl vad aruncat pe jos, la serele de flori, sunt revoltați – vezi mesajul primit!
Marele Sadoveanu merită mai mult respect, iar Primaria trebuie sa facă mult mai mult, în memoria personalităților locale – vezi Aleea Personalităților din parcul de la Târgu Frumos!
Dar purtătorul de cuvinte a ales să înțeleagă și să spună că ar fi vorba de o „încercare de manipulare nesimțită, născută din dorința arzătoare de a lovi actuala administrație…”
„Atât s-a  putut…!”, vorba unui „clasic” de pe TIKTOK!

PS 2:
Iată încă o dovada de manipulare/ de minciuna ordinara marca Alexandru Dandu, purtătorul de cuvânte  al Primăriei Pașcani.
A postat următorul comentariu deși din înregistrarea video de mai sus se vede foarte clar că l-am întrebat pe primar / i-am arătat fotografia si a spus ca este „un bust defect..”

Chiar am crezut ca piesa de la sere este partea lipsa a bustului ciopârțit de pe aleea dinspre Palatul Cantacuzino, scos anul trecut de acolo, tot in urma unui articol scris de mine.
Nu am considerat necesară analiza comparativă a celor două fotografii! Răspunsul primarului a fost suficient, iar daca erau necesare completări sau modificări, purtătorul de cuvânt trebuia sa le comunice, cu profesionalism.

Nu cumva minciuna în formă continuată, cu rea credință, din partea unui salariat al Primăriei, este o faptă de natură penală, care ar trebui pedepsită exemplar?

PULSUL ZILEI

Accident rutier cu trei victime în Iorcani, comuna Tătăruși

ISU Iasi: În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui accident rutier în localitatea Iorcani, comuna Tătăruși. Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat...

Deputatul Sorin Năcuță:Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE!

Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE! S-au semnat : - toate contractele de achiziție pentru dotarea Armatei Române și MAI; - contractele de proiectare și execuție pentru două tronsoane din Autostrada A8: Moțca - Pașcani - Târgu Frumos și Lețcani - Iași; -...

Creștinii sărbătoresc în acest weekend Rusaliile

Rusaliile, cunoscute și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 50 de zile după Paște. În 2026, această sărbătoare are loc pe 31 mai. Conform credinței ortodoxe, în ziua Rusaliilor, Duhul...

Moșii de vară 2026 – astăzi sunt pomeniți cei adormiți

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților este una dintre cele mai vechi rânduieli ale calendarului ortodox prin care credincioșii români îi pomenesc pe cei adormiți. În această zi, în toate bisericile se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de...

CJ Iași anunță încheierea achiziției microbuzelor electrice școlare. În urmă au rămas multe întrebări fără răspuns și o anchetă la nivel european

Ieri a fost anunțată oficial încheierea proiectului pentru achiziția microbuzelor electrice școlare la CJ Iași, în valoare de 31,3 milioane de lei. Pe lângă acestea, CJ a amintit și despre achiziționarea a încă cinci microbuze – „după o economie...

Sindromul Stokholm la Iași. O soție a cerut clemență pentru soțul ei după ce a fost lovită cu sălbăticie cu o rangă peste picioare

Magistrații Curții de Apel au respins declarația unei femei bătute, care își retrăsese plângerea, iar acum își apăra soțul, contrazicându-și propriul avocat. Nu au luat în seamă nici argumentul bărbatului, că toată familia trăiește din banii pe care el...

PSD Pașcani: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani

Comunicat: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani Organizația PSD Pașcani, împreună cu echipa de tineret din cadrul TSD Pașcani, invită copiii și părinții din municipiu să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 – pe zona județului nostru- a fost semnat

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 - pe zona județului nostru- a fost semnat. Pentru Iași, nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre pași concreți. Tronsonul Lețcani – DN24 va însemna: ✔️ conectare mai rapidă ✔️ trafic mai fluid în...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
84%
2.4m/s
100%
D
18 °
lun
17 °
mar
14 °
mie
21 °
J
23 °

Niciun articol afișat