Regulament local pentru folosirea pubelelor ecologice, cu amenzi usturătoare. Unde poți folosi cartela de acces

Un nou proiect de regulament privind funcționarea, utilizarea și monitorizarea insulelor ecologice la Pașcani

După ce a încercat fără succes modificarea regulamentului județean de salubritate, primarul municipiului Pașcani a propus spre dezbatere un proiect de regulament propriu. El se află disponibil pe site-ul Primăriei în dezbatere publică, iar cetățenii care sunt interesați să facă recomandări, propuneri sau sugestii le pot trimite administrației locale până pe 15 iunie a.c.

Dacă va fi aprobat, documentul va fi aplicat împreună cu regulamentul județean.

Edilul municipiului a vorbit despre acest proiect într-o postare pe TikTok.

În proiectul de hotărâre sunt cuprinse o serie de reguli privind folosirea insulelor ecologice. De asemenea, documentul cuprinde un plan de „sectorizare și arondare a utilizatorilor la insulele ecologice”. Sunt prevăzute toate punctele de colectare, precum și blocurile sau scările de bloc arondate acestora.

Asta deoarece locuitorii nu vor avea voie să depună gunoiul menajer decât în pubelele care corespund cartelei de acces primite.

Menționăm că proiectul de regulament cuprinde și un tabel cu numeroase sancțiuni care ar urma să fie aplicate de Poliția Locală celor care nu respectă aceste reguli.

Amenzile sunt usturătoare: de la 2.000 la 7.000 de lei și chiar până la 50.000 de lei.

ANUNȚ MUNICIPIUL PAȘCANI

Astăzi, 4 IUNIE, Municipiul Pașcani anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:

Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind funcționarea, utilizarea și monitorizarea sistemelor digitalizate de colectare a deșeurilor în Municipiul Pașcani

Actul normativ supus dezbaterii publice „Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind funcționarea, utilizarea și monitorizarea sistemelor digitalizate de colectare a deșeurilor în Municipiul Pașcani”, inițiator Pintilie Marius – Nicolae, Primarul municipiului Pașcani, este întocmit în conformitate cu prevederile: Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completarile ulterioare; Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare al localităților, republicată, cu modificările ulterioare; Ordonanței de Urgență a Guvernului 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare –  art. 1, lit. a), art. 4 alin. (1), art. 5, art. 8, și art.13; Ordonanței de Urgență  nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare; Contractului de finanțare pentru proiectul „Construirea de insule ecologice digitalizate în Municipiul Pașcani”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul II, Componenta C3 – Managementul deșeurilor; Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare; Legii nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin prezentul proiect de hotărâre se propune aprobarea Regulamentului privind utilizarea insulelor ecologice digitalizate din Municipiul Pașcani. Scopul principal al acestui demers îl reprezintă asigurarea unui cadru unitar de utilizare și funcționare a noii infrastructuri de colectare separată a deșeurilor, în concordanță cu investițiile realizate prin proiectul „Construirea de insule ecologice digitalizate în Municipiul Pașcani”, finanțat prin PNRR.

Având în vedere necesitatea reglementării modului de utilizare a sistemelor digitalizate de colectare, a stabilirii obligațiilor utilizatorilor și a asigurării monitorizării și controlului modului de exploatare a infrastructurii, prin regulament sunt instituite reguli privind utilizarea ecoinsulelor și colectarea separată a deșeurilor.

Față de cele prezentate, se propune adoptarea „Proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind funcționare, utilizarea și monitorizarea sistemelor digitalizate de colectare a deșeurilor în Municipiul Pașcani”.

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include: • referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; • textul complet al proiectului de hotărâre.

Documentaţia poate fi consultată:

•pe pagina de internet a instituţiei, la https://www.primariapascani.ro, Secțiuni/Transparență decizională/Dezbatere publică

• la sediul instituţiei -Pașcani, str. Ștefan cel Mare, nr. 16

• proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relaţii cu publicul al instituţiei.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 15 iunie 2026.

  • ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: [email protected];
  • prin poştă, pe adresa Str. Ștefan cel Mare, nr. 16, Pașcani;
  • la sediul instituţiei, la Ghișeul Unic, la adresa Str. Ștefan cel Mare, nr. 16,

Pașcani, luni-marți între orele 8:30-16:30, miercuri între orele 8:30-18:30, joi-vineri între orele 8:30-14:00.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind funcționarea, utilizarea și monitorizarea sistemelor digitalizate de colectare a deșeurilor în Municipiul Pașcani”.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la Secțiuni/Transparență decizională/Dezbatere publică.

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 15 iunie 2026.

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0232-762300, int. 116, e-mail: [email protected], persoană de contact: Negru Elena Denisia.

Citește anunț

Proiectul de HOTĂRÂRE

Referatul de aprobare

Procesul verbal de afișare

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări

Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări. În același timp, am dat un vot pentru continuarea proiectelor majore ale Iașului și pentru dezvoltarea județului nostru. Pentru Iași cred că...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, dar și de responsabilitate!

Astăzi, Partidul Naţional Liberal a votat pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. A fost un vot de necesitate, nu un vot de încredere politică. România nu își poate permite prelungirea crizei politice, blocarea deciziilor bugetare sau întârzierea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea...

Parlamentul European a aprobat noi reguli pentru pasagerii aerieni: Rambursări în 14 zile și însoțitori care pot călători gratuit

Parlamentul European a aprobat marți noi norme privind drepturile pasagerilor, care prevăd rambursarea integrală a biletelor de avion cumpărate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online, inclusiv a comisioanelor de intermediere, în termen de 14 zile, în...

Tradiție și inovație în arta gastronomică: liceeni și studenți se întrec la Iași

Elevi de liceu de la colegii tehnologice din județele Moldovei, dar și studenți participă, astăzi, la concursul regional „Tradiție și inovație în arta gastronomică”, organizat de Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...
Paşcani
cer senin
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
93%
1.6m/s
26%
mie
16 °
J
18 °
vin
12 °
S
15 °
D
10 °

Niciun articol afișat