Reprezentanții elevilor cer siguranță în școli

Consiliul Național al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, trage un semnal de alarmă cu privire la frecvența cu care sunt încălcate o sumedenie de drepturi ale copiilor și elevilor.

În ultima perioadă, s-a putut observa o creștere a numărului de apariții în mass-media a cazurilor de abuz, îndreptate asupra copiilor.

Un caz revoltător al unui profesor de religie care s-ar fi masturbat în fața clasei, în timpul orei, la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, din județul Sibiu, a făcut înconjurul țării. Condamnăm această acțiune cu caracter pornografic a profesorului și subliniem faptul că astfel de manifestații nu trebuie să existe în mediul școlar.

Un alt caz, petrecut de data aceasta în orașul Călan, din județul Hunedoara, este despre un elev, în vârstă de 10 ani, care a fost victima violenței fizice din partea învățătoarei. În timpul orei de curs, copilul a fost agresat de către cadrul didactic, iar bunica acestuia l-a dus la Unitatea de Primiri Urgențe din Călan, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, deoarece prezenta leziuni la nivelul buzei inferioare.

De asemenea, un alt caz de abuz a avut loc în județul Olt. De această dată, o elevă de 14 ani a fost agresată sexual, în perimetrul unității de învățământ, de către unul dintre muncitorii care realiza lucrările de alimentare cu apă.

În luna septembrie a anului 2017, Consiliul Național al Elevilor a publicat Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Național (RISEN), document care conține date statistice alarmante cu privire la anumite aspecte din școlile din România. Astfel, aproape o treime din elevii respondenți nu se simt sau se simt doar parțial în siguranță la școală, iar cazurile prezentate mai sus concretizează această nesiguranță simțită în rândul elevilor. Pe lângă aceste tipuri de violență și abuz la care sunt expuși elevii, exemplificate mai sus, amintim și fenomenul de bullying. Astfel, conform unui studiu lansat în anul 2016 de către organizația Salvați Copiii România, 1 din 4 copii este umilit în mod repetat în grupul de amici, iar 4 din 10 copii au fost răniți urmare a comportamentelor violente repetate ale altor colegi. Toate aceste lucruri relevă un adevăr dezamăgitor despre sistemul de învățământ din România: politicile publice pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar sunt ineficiente. Astfel, dreptul la integritate fizică și psihică, garantat de Constituția României, este deseori încălcat. Precizăm că una dintre noile reglementări incluse în ROFUIP, anume aceea că pe durata orelor de curs elevii trebuie să depoziteze telefoanele în locuri special amenajate din sala de clasă, va îngreuna și împiedica identificarea abuzurilor comise în timpul orelor de curs.

Începând cu anul 2018, copiii și, implicit, elevii, beneficiază de o nouă pârghie pentru a se asigura că drepturile lor sunt respectate, și anume Avocatul Copilului, înființat prin Legea 9/2018, ca adjunct al Avocatului Poporului. Copiii de orice vârstă sau reprezentanți ai acestora pot acum să sesizeze încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale minorului, iar Avocatul Copilului este obligat să soluționeze orice sesizare.

Solicităm autorităților ca la finalizarea cercetărilor să ia măsurile ce se impun pentru a preveni și combate comportamentele deviante ce îi au drept victime pe copii, pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a acestora, într-un cadru care le oferă siguranța necesară.

Totodată, Consiliul Național al Elevilor încurajează copiii și reprezentanții acestora să nu ignore încălcările drepturilor copilului, de la cele din Legea 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, la Statutul Elevului și până la alte acte normative, și să sesizeze Avocatul Copilului, autoritățile și instituțiile competente și atât Consiliile Școlare, cât și Județene, ale Elevilor ori de câte ori este necesar.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat