RO ALERT – EXERCITIU LA PASCANI

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Anunt important pentru pascanenii care au instalat pe telefoanele mobile programul de avertizare a populației în situații de urgență, RO ALERT.
Sistemul va fi testat in municipiul Pascani pe data de 18 iulie intre orele 10.00 si 12.00. Asta insemna ca telefoanele aflate in acesta zona vor receptiona un mesaj de avertizare cu textul “TEST”. Avand in vedere ca este vorba de un exercitiu, nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție.

Modurile de afișare și sunetele de avertizare sunt diferite în funcție de modelele telefoanelor mobile. Pentru a primi mesajele transmise de IGSU și structurile sale teritoriale, recomandăm cetățenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare. Informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziția publicului pe portalul www.ro-alert.ro și pe site-urile operatorilor publici de rețele de comunicații mobile, se arata intr-un comunicat de presa al Inspectoratului Pentru Situatii de Urgenta.

PULSUL ZILEI

Participare numeroasă la Festivalul de Șah de la Tătăruși. Vezi lista câștigătorilor – FOTO

Baza Sportivă din Tătăruși a devenit sâmbătă, 13 iunie, gazda unei competiții care a adunat laolaltă pasiunea pentru șah, spiritul de competiție și bucuria întâlnirii dintre generații. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Șah în Școală a reunit...

Ansamblul „Rapsozii Siretului” Pașcani, câștigătorul trofeului Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” de la Tătăruși – VIDEO

Tradițiile populare românești au fost celebrate din nou la Tătăruși, acolo unde duminică, 14 iunie, de dimineață, a avut loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat”. Evenimentul a început cu o paradă...

Senatorul Lucian Rusu: A8 intră în etapa de proiectare pe încă 45 de kilometri

Astăzi a fost emis Ordinul de Începere pentru proiectarea tronsoanelor Moțca – Târgu Frumos și Lețcani – Iași, adică 45 de kilometri ai A8 care vor fi realizați cu finanțare europeană prin Programul SAFE. Vorbim despre unele dintre cele mai...

Deputatul Sorin Năcuță: Cinism sau inconștiență?

Desemnarea unui liberal pentru funcția de premier, fără consultarea Partidul Naţional Liberal, este fie încă o încercare de rupere a partidului, fie o decizie fără sens a președintelui Nicușor Dan. Ilie Bolojan , președintele PNL: ,,Am luat act de faptul că...

Vom vedea societatea ApaVital la bursă? O listă cu posibile listări aflată în Parlament include CTP Iași și SalubrIS. ApaVital a dispărut din document

Asociația regională care coordonează activitatea societății de apă precizează că „participarea capitalului privat ar fi incompatibilă cu actualul cadru normativ”. Ce se întâmplă cu CTP și SalubrIS? „Participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional este exclusă”. Precizarea aparține...

„Generația pandemiei”, rămasă cu lacune la învățătură. Cea mai afectată categorie de elevi

Generaţia pandemiei a rămas cu lacune în procesul de învăţare. Lunile de şcoală în online nu au mai fost, niciodată, cu adevărat recuperate, arată un studiu făcut de americani. Cele mai mari probleme apar în cazul adolescenților, ale căror...

Obiceiul zilnic care ne afectează memoria și poate duce la anxietate și depresie

Dăm scroll non-stop pe aplicații, captivaţi de clipurile tot mai scurte şi mai uşor de reţinut, aparent. În realitate, ce vedem azi… uităm până mâine. Specialiștii spun că atunci când trecem rapid dintr-un clip în altul, nu îi dăm...

Materialele care ne pun în pericol. Testul care arată cum o casă poate arde complet în mai puțin de o oră

Când izbucnește un incendiu, fiecare minut contează. Iar felul în care e construită o locuinţă poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Materialele ascunse în pereţi, acoperiş sau faţadă contează enorm. O casă rezistentă la foc arde mai greu,...

ANM anunță aproape o lună de căldură și ploi puține. Regiunile cele mai afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat estimările pentru perioada 15 iunie – 13 iulie 2026, iar prognoza indică un regim termic peste normalul perioadei și un deficit de precipitații în mare parte din țară. Potrivit meteorologilor, regiunile din vestul...

Diaspora Investește Acasă: Românii din străinătate pot primi până la 200.000 de euro pentru afaceri în România

Ministerul Finanțelor a lansat în consultare publică programul „Diaspora Investește Acasă”, prima schemă de sprijin financiar dedicată exclusiv românilor din diaspora care doresc să investească și să dezvolte afaceri în România. Programul beneficiază de un buget total de 100 de milioane...
Paşcani
cer acoperit de nori
19.3 ° C
19.3 °
19.3 °
58%
1.3m/s
20%
lun
24 °
mar
25 °
mie
21 °
J
22 °
vin
25 °

Niciun articol afișat