Datoria publică a ajuns la 60,2% din PIB în aprilie 2026, depășind astfel atât pragul stabilit prin tratatele Uniunii Europene, cât și ultimul interval de alertă prevăzut de Legea responsabilității fiscal-bugetare.
Consiliul Fiscal avertizează că, deși măsurile de consolidare adoptate în a doua parte a anului 2025 și în primele luni din 2026 au contribuit la atenuarea ritmului de creștere a datoriei, acestea nu sunt suficiente pentru stabilizarea acesteia, se arată în raportul pe 2025 al Consiliului Fiscal.
„Ultimele date disponibile ale MF indică un nivel al datoriei publice de 60,2% din PIB în aprilie 2026. Această valoare se situează peste pragul de referință de 60% din PIB, stabilit prin tratatele UE, și depășește ultimul interval de alertă prevăzut de LRFB. În această situație, conform legislației în vigoare, Guvernul inițiază și aplică un program de reducere a datoriei publice. Măsurile de consolidare, adoptate în a doua parte a anului 2025 și în primele luni ale anului 2026 , au fost în linie cu acest obiectiv, contribuind la atenuarea dinamicii datoriei publice, dar nu sunt suficiente pentru a o stabiliza, ceea ce face indispensabilă continuarea procesului de consolidare”, mai arată raportul.
Datoria publică reprezintă totalitatea banilor pe care un stat (prin guvernul central sau autoritățile locale) îi datorează unor creditori din țară sau din străinătate, proveniți din împrumuturi făcute pentru a acoperi lipsurile bugetare sau pentru a susține investiții.
