România ocupă locul 5 în topul mondial la consumul de băuturi alcoolice

România ocupă un loc fruntaş în clasamentul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool. Un studiu realizat de Organizatia Mondială a Sănătăţii arată că un roman bea nu mai puţin de 15 litri de alcool pe an, informează B1 TV.

România se află în topul ţărilor unde se consumă zeci de litri de alcool pe an pe cap de locuitor. Este vorba despre un top în care se află alte zeci de naţiuni din întreaga lume. Belarus ocupă primul loc la nivel mondial atunci când vine vorba de consumul de băuturi alcoolice în timp ce Republica Moldova se află pe locul doi. Moldovenii beau nu mai puţin de 16,8 litri de alcool pe an.

Nici românii nu se lasă mai prejos. Datele arată că România se afla pe locul 5 în clasamentul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, un român bea aproape 15 litri de alcool pe an. Românii preferă cel mai mult berea, urmată de vin şi spirtoase.

Mulţi însă nu se gândesc la consecinţele ce pot să apară din cauza consumului excesiv. Alcoolul crează dependenţă şi este responsabil de dezvoltarea a peste 200 de afecţiuni printre care se numară boli de ficat precum ciroza, dar şi cancer. Mai mult, persoanele care obişnuiesc să bea alcool sunt expuse riscului de a dezvolta tuberculoza şi pneumonie. 13 români dintr o mie sunt dependenţi de băuturile alcoolice.

La polul opus se află ţările din Orientul Mijlociu. Musulmanii sunt cei care consumă cel mai puţin alcool.

PULSUL ZILEI

„Generația Snowflake”. Ce înseamnă, care sunt cauzele și ce soluții există. Psiholog: „Să evităm două capcane!”

n ultimii ani, în special în presa occidentală, a fost adus în atenția publicului larg conceptul de „generație snowflake”, adică „generația fulg de zăpadă”. Eugenia Coșcodan, psiholog și psihoterapeut a explicat pentru Ziare.com ce presupune, de fapt, fenomenul. „Generația Snowflake”...

APIA acordă ajutoare de stat de până la 50.000 de euro pentru crescătorii de suine. Când se depun cererile

Crescătorii de porci pot solicita, în perioada 19–30 octombrie 2026, un nou ajutor de stat destinat susținerii activității din sectorul zootehnic. Potrivit informațiilor prezentate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), sprijinul este acordat în contextul dificultăților...

Descoperiri misterioase la Cetatea Neamțului

Există un tunel secret sub Cetatea Neamțului? O fântână neexplorată până la capăt, o nișă săpată în stâncă și un fragment din ancadramentul unei uși îi fac pe arheologi să caute noi răspunsuri despre trecutul fortificației medievale. Descoperirile au fost...

Ce fel de iarnă poate aduce în România un fenomen El Niño cu intensitate record?

Șansele probabilistice mai ridicate pentru o iarnă caldă în Europa, generată de un El Niño de intensitate record, nu ar trebui să slăbească din vigilență în pregătirile pentru iarnă. Cu atât mai mult într-un sezon în care Generalul Iarnă...

Bani în plus pentru mii de părinți din Iași? CASS reținut din indemnizația de creștere a copilului ar putea fi eliminat

Părinții aflați în concediu de creștere a copilului ar putea scăpa de plata CASS începând cu 1 ianuarie 2027, potrivit unui anunț făcut de ministrul propus al Muncii. În județul Iași, măsura ar avea impact asupra câtorva mii de...

Accident grav între Soci și Boureni. Doi șoferi și-au pierdut viața – FOTO

Sirul de tragedii pare să nu se mai termine în zona comunei Miroslovești. Un nou accident rutier a avut loc joi dimineața, 22 octombrie, pe drumul național, între localitatile Soci și Boureni. Doi șoferi și-au pierdut viața după ce...

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
93%
4.6m/s
73%
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
15 °
lun
17 °

Niciun articol afișat