Dupa multe zile de asteptari, in sfarsit patinoarul de langa Parchetul de pe strada Stefan cel Mare, din municipiul Pascani s-a deschis. A fost primul week-end in care pascanenii s-au putut bucura de acest sport. Desi initial, a fost anuntata deschiderea in ajun de Mos Nicolae, apoi pe 12 decembrie, abia vineri, 14 decembrie, s-a intrat pe gheata.
Programul de functionare este de luni pana duminica, de la ora 10:00 – 13:00, pauza pana la ora 14:00, iar apoi cu sesiuni de cate o ora si jumatate, respectiv doua ore, pana la 22:00.
Intrarea pe patinoar este 10 lei pentru cei care au patinele de acasa, iar cei care vor sa inchirieze vor plati cate 20 de lei.
In perioada sarbatorilor, vor avea loc diferite competitii, iar cei care poarta numele Sfintilor Stefan, Ioan, Vasile vor primi gratuit o ora pe patinoar.
Sursa foto Primaria Pascani