luni, iunie 9, 2025
17.4 C
Paşcani
Login

S-a votat bugetul comunei Valea-Seacă. Investiţii în grădiniţe, şcoli, drumuri sau iluminat public

Planurile pentru comuna Valea-Seacă din acest an, au fost stabilite ieri, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local. Aleşii au votat bugetul pe 2017 şi implicit, lista de investiţii. Veniturile trecute în acte sunt de peste 9 milioane de lei, iar cheltuielile de circa 11,6 milioane de lei. Cei mai mulţi bani din buget vor fi daţi pentru funcţionarea Primăriei şi a instituţiilor subordonate, iar pentru dezvoltarea comunei, aproape o treime din buget.

Consilierii locali din comuna Valea-Seacă au stabilit ieri care va fi direcţia comunei în acest an. Aleşii au aprobat bugetul şi lista de investiţii pentru 2017. Veniturile sunt mai mici decât cheltuielile cu circa 2.6 milioane de lei. Două treimi din buget vor fi cheltuiţi pentru funcţionarea primăriei şi a instituţiilor subordonate, iar circa 3 milioane de lei pentru investiţii. Una dintre puţinele intervenţii pentru proiectul de hotărâre, a fost legată de colectarea gunoiului din satele componente.

Se strâng foarte puţini bani de la populaţie, iar costurile pentru colectare şi transportare până la Iaşi, sunt foarte mari. Aleşii caută soluţii pentru a acoperi cheltuielile, care sunt luate din bugetul local.

În ceea ce privesc investiţiile, pe acte sunt repartizaţi bani ,printre altele, şi pentru un sistem de securitate video, reabilitarea Grădiniţei cu Program Normal din Valea-Seacă, achiziţionarea unei centrale pe lemne la Grădiniţă Topile, modernizarea unor drumuri săteşti sau reabilitarea iluminatului public stradal.
Menţionăm că administraţia locală are şi un excedent din 2016, de peste 2,5 milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru dezvoltarea comunei.

Recomandări