S-a modificat programul la Caziere Pașcani, Tg Frumos, Hîrlău și Iași

S-a modificat în favoarea cetățenilor programul la ghișeele de lucru cu publicul privind emiterea certificatelor de cazier judiciar. Astfel, în fiecare zi lucrătoare s-a mai adăugat o oră în plus la program, iar acolo unde au fost solicitări, persoanele sunt așteptate și în zilele de joi după amiază, creând astfel timp pentru cei care din diverse motive nu reușeau să ajungă în prima parte a zilei.

Noutați în programul privind eliberarea cazierelor judiciare eliberate de Poliție. Dacă înainte, ghișeele se închideau la orele 12:00, începând de astăzi s-a mai adăugat o oră în plus, iar la Pașcani, joia este și program după amiază.

“Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din mun. Pașcani, care nu se pot prezenta din diverse motive la ghișeul de lucru cu publicul de la Poliţia municipiului Paşcani până la ora 13.30, în fiecare joi va fi program de emitere a cazierului judiciar şi de la 16.00 la 18.00. O altă modificare este aceea că ghişeul de eliberare a cazierului judiciar se află la parterul sediului Poliţiei municipiului Paşcani, din strada 1 Decembrie 1918, nr. 73, mun. Paşcani.” se arată în comunicatul de presă al IPJ Iași.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele interesate pot depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar. Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora. În ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public. În străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar.

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Menționăm că la nivelul judeţului Iaşi funcţionează 6 ghişee de lucru cu publicul pentru emiterea certificatelor de cazier judiciar în următoarele locuri reşedinţa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi; Poliţia municipiului Iaşi, Pașcani, Tg Frumos, Hîrlău și la Secţia de Poliţie Rurală Răducăneni.

Ataşăm alăturat programul de eliberare a cazierului judiciar la toate ghişeele din judeţul Iaşi:

Reședința inspectoratului

LUNI MARȚI MIERCURI JOI VINERI
08.30 – 12.30

13.30 – 15.30

10.30 – 13.30

15.00 – 18.00

08.30 – 12.30

13.30 – 15.30

08.30 – 12.30

13.30 – 15.30

08.30 – 13.00

 

 

Poliția mun. Iași

LUNI MARȚI MIERCURI JOI VINERI
09.00 – 14.00 09.00 – 14.00 10.30 – 13.30

15.00 – 18.00

09.00 – 14.00 09.00 – 14.00

 

Poliția mun. Pașcani

LUNI MARȚI MIERCURI JOI VINERI
09.00 – 13.00

 

09.00 – 13.00

 

09.00 – 13.00

 

10.30 – 13.30

16.00 – 18.00

09.00 – 13.00

 

 

Poliția orașului Tg. Frumos

LUNI MARȚI MIERCURI JOI VINERI
11.00 – 13.30

15.00 – 18.00

09.00 – 13.00

 

09.00 – 13.00

 

09.00 – 13.00

 

09.00 – 12.00

 

Poliția orașului Hîrlău

LUNI MARȚI MIERCURI JOI VINERI
09.00 – 11.00

 

09.00 – 11.00

 

15.00 – 18.00 09.00 – 11.00

 

09.00 – 11.00

 

 

Poliția Răducăneni

LUNI MARȚI MIERCURI JOI VINERI
09.00 – 11.00

 

09.00 – 11.00

 

09.00 – 11.00

 

 

Obținerea certificatului decazier judiciar de persoana fizică

Pentrua obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele interesate pot depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar.

Cerereatrebuie însoțită de actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate).

Persoaneledomiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Deasemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora. În ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public. În străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Conţinutulprocurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.

Însituaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legii.

Procurileîntocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Cândcertificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.

Cândcertificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari, în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Certificatulde cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentrusituațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

Documentelesunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Obținerea certificatului decazier judiciar de persoana juridică

Serviciile de cazier judiciar de la nivelul inspectoratelor de poliţie județene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, eliberează certificate de cazier judiciar persoanelor juridice.

Cererea-tip,cu datele complete de identificare şi motivată, se depune de persoana juridică prin reprezentant legal, care trebuie să facă dovada calității, la orice unitate ori subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român).

Ladepunerea cererii, reprezentantul legal al persoanei juridice, va anexa următoarele documente:

  • dovada calității de persoană juridică,
  • dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante,
  • copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal.

Certificatulde cazier judiciar se eliberează persoanelor juridice în cel mult 3 zile de la data solicitării.

 

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat