Sala de sport în Târgu Frumos. Compania Națională de Investiții a semnat contract

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Veşti bune pentru locuitorii din Târgu Frumos. Administraţia locală a anunţat încheierea contractului pentru proiectare şi execuţie a unei Săli de sport în oraş. Această urmează să fie amplasată pe terenul de sport de la Liceul Teoretic Ion Neculce şi va avea o tribună cu o capacitate de 180 locuri. Proiectul este finanţat de Compania Naţională de Investiţii şi are valoarea de 5 milioane lei.

Sala de sport va avea cabinet de prim ajutor, vestiare antrenori, cabinete pentru profesori, vestiare jucători şi grupuri sanitare atât la parter cât şi la etajul întâi acolo unde se va află tribuna şi foyerul.

Menţionăm că în oraşul Târgu Frumos mai este o sala de sport “Tineretului” însă cu o capacitate mai mică.

PULSUL ZILEI

Oficiul Poștal Pașcani nr.1 din zona Deal își extinde programul de lucru

Oficiul Poștal Pașcani nr.1 din zona Deal, de pe strada Ștefan cel Mare, își extinde programul de lucru. De luna aceasta, sediul va fi deschis până la ora 18:00. Schimbarea este făcută începând cu luna septembrie. Până acum, programul...

Au început înscrierile pentru Festivalul pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”, organizat de Casa de Cultură Pașcani

Casa de Cultură "Mihail Sadoveanu" Pașcani în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iași, instituțiile educaționale şi culturale din județul Iași, Consiliul Local Municipal Pașcani și Primaria Municipiului Pașcani, organizează în perioada de...

Uniforma ar putea deveni obligatorie pentru toţi elevii. Propunere: în caz contrar, părinții ar putea fi amendați

Uniforma ar putea deveni obligatorie pentru toţi elevii din România. Un proiect de lege în acest sens se discută în Parlament zilele acestea. Părinţii ai căror copii nu poartă uniformă ar putea fi amendaţi cu sume de până la...

Sute de medicamente lipsesc din România. Ce schimbări pregătește Ministerul Sănătății pentru pacienți

Pentru un pacient, lipsa tratamentului nu înseamnă doar o întârziere, ci teamă și nesiguranță. Sute de medicamente lipsesc din România, iar cei care au nevoie de ele ca să trăiască, așteaptă zile sau săptămâni.Ministerul Sănătății vrea să schimbe procedurile,...

Românii cu cont la Revolut s-ar putea trezi fără bani, după gafa unui angajat

Cinci milioane de români, clienți ai Revolut Bank, în pericol să rămână fară bani, după ce oficialii băncii au furnizat unor hackeri datele clienţilor. Inclusiv copii ale actelor de identitate şi chiar selfie-urile de identificare. Infractorii cibernetici au reuşit...

Prețul petrolului explodează, iar scumpirile ajung la pompă. Motorina, aproape de 11 lei pe litru

Se scumpesc din nou combustibilii. Petrolul a ajuns deja la un nivel record, iar economiștii avertizează că efectele se vor resimți în curând și la noi în țară.Vestea bună este că astăzi Ministerul Finanțelor va recalcula procentul de reducere...

Un bărbat fără permis s-a dus să se înțeleagă cu creditorul său, iar la plecare, după ce au băut bine, i-a șterpelit mașina și...

Un ieșean din Brătuleni a mers la un cunoscut căruia îi era datornic, pentru a stabili cu acesta ce și cât trebuia să-i muncească în gospodărie în contul datoriei. După câteva pahare zdravene de vin, i-a furat o mașină,...

Ghidul de finanțare a Programului pentru baterii de stocare a fost finalizat şi publicat în Monitorul Oficial

Ghidul de finanţare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Forma finală este rezultatul unui proces amplu de consultare publică, anunță Ministerul Mediului. Programul are un...

Purtată 40 de metri pe capota unei mașini, o ieșeancă a scăpat cu viață. Era beată bine și traversa prin loc nepermis

Băută bine, o ieșeancă a avut noroc atunci când a traversat neregulamentar un drum județean prin fața unui autoturism. Purtată pe capotă 40 de metri și aruncată apoi pe carosabil, a scăpat doar cu fracturarea ambelor picioare și cu...

Ce drepturi ai dacă nu ești asigurat în sistemul public de sănătate? Urgențe, analize și investigații pentru cancer

Cei care nu plătesc contribuția la sănătate beneficiază de un pachet minimal. Acesta include urgențele, consultații la medicul de familie, servicii de prevenție, monitorizarea sarcinii, depistarea bolilor transmisibile și investigațiile necesare confirmării unui posibil cancer, scrie DeFapt.ro.În numeroase situații,...
Paşcani
cer acoperit de nori
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
54%
3.2m/s
0%
mar
23 °
mie
26 °
J
26 °
vin
24 °
S
23 °

Niciun articol afișat