Şampania, mai tare după valurile record de căldură din ultima perioadă. Limita de alcool creşte de la 13% la 15%

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Producătorii francezi de şampanie au primit permisiunea de a produce temporar vinuri cu un conţinut de alcool de până la 15%, faţă de limita obişnuită de 13%, după ce valurile record de căldură şi seceta din această vară au dus la o concentraţie neobişnuit de mare de zahăr în struguri, potrivit BBC.


Măsura este excepţională şi se aplică doar recoltei din 2026. Comité Champagne a explicat că, în timpul celei de-a doua fermentaţii, procesul care produce bulele caracteristice şampaniei, un număr foarte mic de vinuri ar putea depăşi uşor limita actuală de 13%, ajungând la aproximativ 13,1%-13,2% alcool. Din acest motiv, plafonul legal a fost ridicat temporar la 15%, deşi majoritatea şampaniilor nu sunt aşteptate să ajungă în apropierea acestui nivel.

Cea mai timpurie recoltă din istoria regiunii

Căldura extremă a accelerat puternic maturarea strugurilor. Recoltarea a început la începutul lunii august şi s-a extins până la jumătatea lunii, fiind cea mai timpurie recoltă înregistrată vreodată în Champagne. Asociaţia producătorilor descrie 2026 drept unul dintre cei mai neobişnuiţi ani din istoria regiunii, după îngheţuri severe de primăvară, o înflorire extrem de timpurie şi cinci valuri de căldură în timpul verii.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Noi taxe pentru comenzile de pe Temu şi Shein. Intră în vigoare din noiembrie

Românii care comandă produse ieftine de pe platforme precum Temu sau Shein ar putea suporta un nou cost din noiembrie. UE introduce o taxă de procesare pentru coletele mici, separată de taxa vamală de 3 euro aplicată din iulie.De...

Frig şi ploi în aproape toată ţara în zilele următoare. De când se încălzeşte

Toamna îşi intră în drepturi. După ce luna septembrie a început cu zile caniculare, vremea s-a răcit brusc. Temperaturile au scăzut şi cu 10 grade în doar câteva ore. În plus, plouă în mai toată ţara. De la tricouri, am trecut...

Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției

În fiecare an, pe 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci, unul dintre cele mai importante praznice ale calendarului creștin. În tradiția românească, această sărbătoare este cunoscută și sub numele de Ziua Crucii și marchează, dincolo de semnificația...

Parcul eolian de la Ruginoasa, deținut de miliardarul Ahmetov, refinanțat cu peste 50 milioane de euro

Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov și-a refinanțat investiția în parcul eolian de la Ruginoasa, unul dintre cele mai importante proiecte private din domeniul energetic realizate în ultimii ani în județul Iași. DTEK Renewables International (DRI), companie din grupul controlat de Ahmetov, a...

Concurență mare pentru modernizarea Colegiului Sadoveanu din Pașcani: 10 oferte pentru contractul de peste 12 milioane de lei

Licitația pentru modernizarea Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a atras un număr ridicat de constructori. Primăria a primit 10 oferte pentru contractul estimat la peste 12 milioane de lei, fără TVA, iar unele dintre propuneri sunt depuse de asocieri de...

Șeful Anthropic, de acord cu fostul său angajat: Inteligența artificială ar putea provoca dispariția omenirii în câțiva ani

Dario Amodei, care conduce Anthropic, una dintre cele mai importante companii de inteligenţă artificială (IA) din lume şi chatbot-ul acesteia, Claude, a recunoscut într-un interviu pentru CNN că există posibilitatea ca inteligenţa artificială să aducă prejudicii umanităţii şi a...

Poliția și Fiscul se bat în instanță pentru 437 de pui de găină. Cearta a pornit de la un vânzător ambulant „blindat” cu documente

Poliția și Fiscul se luptă în instanță pentru 437 de pui de găină. Aceștia au fost confiscați în 2020 de polițiști de la un comerciant ambulant și valorificați. Ulterior, omul a obținut anularea sancțiunii și acum își cere puii...

Ieșenii reclamă masiv șoferii agresivi, dar Poliția respinge sesizările pe bandă rulantă: doar 45 admise din 189 depuse în șase luni. Ce greșesc reclamanții...

Ieșenii sunt printre cei mai activi din țară atunci când vine vorba despre reclamarea șoferilor agresivi în trafic. Județul se află pe locul al doilea la nivel național, după București, în privința sesizărilor de acest tip. Numai în primele...

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea. Modelul al cărui preț scade cel mai mult în cinci ani

Un studiu realizat de carVertical arată că Opel Astra este modelul care pierde cel mai mult din valoare dintre automobilele analizate în România, ajungând la o scădere medie de 65% în cinci ani. Pe următoarele locuri se află Opel...

Culorile pereților afectează starea de spirit. Culoarea recomandată de psihologi ce poate reduce stresul

Când alegem culoarea pereților, de obicei ne gândim la ce nuanță ne place și cum se va potrivi cu mobilierul. Cu toate acestea, culorile de care suntem înconjurați zilnic ne pot afecta și starea de spirit, concentrarea și senzația de...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
81%
4.8m/s
0%
lun
23 °
mar
26 °
mie
24 °
J
27 °
vin
23 °

Niciun articol afișat