Scandalul dintre consilierii pascaneni, scade presiunea la apă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Scandalurile politice din legislativul păşcănean dăunează grav interesului public. Locatarii de la bloc ar putea avea probleme cu presiunea apei la robinet, aşa cum s-a întâmplat de câteva ori până acum, pe motiv că nu a fost clarificata situaţia echipamentelor tehnice.

În momentul de faţă, ele sunt date în administrarea regiei locale de termoficare care le folosesc pentru ridicarea apei calde pentru locuinţele de la etaj. În acelaşi timp staţiile sunt folosite şi de ApaVital pentru pomparea apei reci, până la ultimul etaj al blocurilor. Deoarece toate costurile de funcţionare şi echipamentele sunt întreţinute de operatorul de apă acesta a cerut să îi fie date în exploatare pentru a putea fi deduse cheltuielile.

De cealaltă parte, conducerea RAGCL Paşcani susţine că este de acord cu solicitarea operatorului ieşean, pe motiv că nu are bani să întreţină echipamentele. Proiectul a fost supus aprobării Consiliului Local de mai multe ori până acum dar a fost respins de fiecare dată. Ultimele discuţii au avut loc în şedinţa de la sfârşitul lunii trecute.
Primarul Dumitru Pantazi a explicat că staţiile de pompare sunt ale administratiei locale şi că ele ar trebui date spre exploatare societăţii ApaVital,  pentru a putea achita facturile la curent şi cele de întreţinere. În schimb municipalitatea ar urma să încaseze o redevenţă.
În replică consilierii din opoziţie au cerut amânarea proiectului pentru a clarifica de ce RAGCL vrea să renunţe la administrarea acestor echipamente. Ei au atras atenţia că regia ar putea fi pusă în situaţia de a achita o chirie inacceptabilă impusă de ApaVital pentru pompele pe care acum le folosesc gratuit.

O altă propunere din parte consilierilor liberali a fost că proiectul să fie aprobat pentru început doar pentru centrala termică CT 10, care a fost dezafectată.
Proiectul propus de primar a fost susţinut de consilierii PSD şi PMP. Sorin Olariu a motivat că cei care au apă trebuie să poarte şi responsabilitatea presiunii şi prin urmare trebuie să aibă echipamentele în exploatare.
De asemenea consilierul Vasile Haldan a spus că acest conflict există de ani de zile şi că ar trebui rezolvat de administratia locală iar administratorul public a subliniat că ApaVital este furnizor pentru toate apartamentele pe când RAGCL da căldura doar la mai puţin de 3000 dintre ele.
Până la urma, proiectul nu a fost aprobat pe motiv că nu a obţinut suficiente voturi, deşi municipalitatea ar fi urmat să încaseze o redevenţă mai mare la apă, în schimbul folosinţei şi întreţinerii echipamentelor.

PULSUL ZILEI

Bărbat arestat preventiv la Pașcani după ce a incendiat mașina fostei soții

Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest preventiv după ce ar fi incendiat autoturismul fostei sale soții. Potrivit anchetatorilor, cu o zi înainte, acesta ar fi amenințat-o pe femeie. "La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din...

Premii pentru performanță. Șapte șefi de promoție din Hârlău au primit câte 1.500 de lei

Rezultatele bune la învățătură au fost răsplătite la Hârlău. Șapte tineri care au încheiat anul școlar trecut ca șefi de promoție au fost premiați de administrația locală, în cadrul unei festivități organizate la Muzeul Viei și Vinului, vineri, 11...

Două ambulanțe noi au ajuns la substația din Pașcani – VIDEO

Moment important pentru personalul de la Substația de Ambulanță Pașcani. Două autospeciale noi, de tip B, au ajuns vineri, 11 septembrie, la substație și urmează să intre în serviciul echipajelor care intervin zilnic la urgențele medicale din zonă. Noile ambulanțe...

Bătrân lovit pe trotuar de un cărucior electric, la Pașcani

Accident produs pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Un bătrân de 79 de ani, care circula pe trotuar, a fost lovit din spate de un cărucior electric și trântit la pământ. Din cauza rănilor suferite, bărbatul a fost transportat...

Cinci ani de amânări și două contracte de proiectare ratate: Pașcaniul rămâne fără banii din „Anghel Saligny”.

Comunicat: PSD Pașcani cere demisia viceprimarului Claudiu Bodoașcă și asumarea publică a eșecului de către primarul Marius Pintilie Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”...

Ședință pentru modificarea bugetului și finanțarea activităților culturale toamnă-iarnă

Legislativul pașcănean este convocat în ședință extraordinară, luni, 14 septembrie, de la ora 11:00. Pe ordinea de zi sunt trei proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul Marius Pintilie. Este vorba de o rectificare bugetară de cca 20 mil....

Pașcaniul pierde 14 mil lei pentru asfaltare?  Programului Anghel Saligny a fost blocat

Municipiul Pașcani este în pericol de a pierde o finanțare de peste 14 mil. de lei, bani prealocați de Guvernul României pentru asfaltarea unor străzi, în cadrul Programului Anghel Saligny. În cursul zilei de joi, 10 septembrie a.c., Ministerul...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: Semnalele pe care femeile nu trebuie să le ignore. Sfaturile dr. Ingrid Andrada Vasilache, medic specialist obstetrică-ginecologie – VIDEO

Cât de bine ne cunoaștem propriul corp și cât de atente suntem la semnalele lui? În această ediție „Sănătate pentru toți”, vorbim despre sănătatea femeii, despre lucrurile pe care nu ar trebui să le ignorăm și despre cât de important...

BIT TV LIVE – DESCHIDEREA TARGULUI MESTERILOR POPULARI LA TARGU FRUMOS

TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI ȘI-A DESCHIS PORȚILE LA TÂRGU FRUMOS Esplanada din Târgu Frumos a devenit, de vineri, locul în care tradiția, meșteșugul și poveștile oamenilor care duc mai departe aceste îndeletniciri se întâlnesc. Târgul Meșterilor Populari s-a deschis oficial astăzi,...

ANUNT

Anunt cu privire la autorizația de construire / desființare cu nr 4/12.08.2026 cu titlul demolare construcții existente C1 C2 C3 C4 în comuna Stolniceni-Prăjescu, sat Brătesti, str Trandafirilor, nr 98 Construire locuințe parter și anexe gospodărești, împrejmuire si racorduri utilități.Limita de...
Paşcani
nori împrăștiați
20.5 ° C
20.5 °
20.5 °
72%
1.6m/s
83%
S
23 °
D
23 °
lun
22 °
mar
16 °
mie
15 °

Niciun articol afișat