back to top
vineri, ianuarie 9, 2026
-1.2 C
Paşcani
Login

Scandalul și amenda de sute de lei

Curg amenzile date de polițiștii locali pentru alcool și scandal în locurile publice. Câțiva oameni, în toată fire, trebuie să achite între două și 400 de lei pentru violența de care au dat dovadă.

De exemplu, A .T. în vârstă de 48 ani din Pașcani a fost depistat de oamenii legii, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un parc de joacă în timp ce consuma alcool. A fost amendat conform HCL 44/2011 cu 400 de lei.

Bărbatul a fost depistat consumând alcool în parcul de joacă amplasat pe strada Moldovei, în spatele blocului Crinul. La intrarea în locul destinat copiilor sunt afișate obligațiile ce trebuie respectate în perimetrul luia declarat Vasile Avasiloaie, șeful Poliției Locale Pașcani.

Aflându-se pe strada Ion Crreangă din Municipiu Pașcani, trei bărbați s-au luat la ceartă de numai poliția a putut să-i domolească. Incidentul a pornit pe fondul unui conflict mai vechi dar și a consumului de alcool.

“R. F. de 33 ani, H. C. de 51 ani și A. M. De 66 ani, toți din Pașcani au provocat un scandal în ziua de 26 septembrie. Ei se aflau pe strada Ion Creangă, iar după ce conflictul a fost aplanat de polițiști, au de achitat amenda de 200 de lei, fiecare, la legea 61/1991 – tulburarea liniștii și ordinii publice. a declarat Vasile Avasiloaie, șeful Poliției Locale Pașcani.

Cu 75 de lei a fost sancționat și un minor din Pașcani pentru că stătea cu picioarele pe o bancă amplasată pe strada Aleea Ștefan cel Mare din oraș.

PULSUL ZILEI

(P) Cursuri de pictură la Aria Academy susținute de o nouă profesoară – VIDEO

Aria Academy Pașcani vine cu o veste bună pentru copiii pasionați de desen și culoare. Începând din această perioadă, orele de pictură sunt susținute de profesoara Miruna Antal, un cadru dedicat, cu o pasiune autentică pentru artă și o...

Cursuri gratuite de prim ajutor la Pașcani. Se fac înscrieri

Veste bună pentru cei care își doresc să învețe tehnici esențiale care pot salva vieți.  Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași anunță organizarea unei serii de cursuri gratuite de prim ajutor premedical, dedicate tuturor celor care doresc să dobândească cunoștințe...

Alertă la o locuință din comuna Sirețel. Un coș de fum s-a aprins – FOTO

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la coșul de fum al unei case de locuit, situată în localitatea Slobozia, comuna...

Prefectura Iași: Se circulă normal pe toate drumurile din județ

Prefectura Iasi: În contextul temperaturilor scăzute din ultimele zile, 𝐩𝐞 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̗𝐮𝐥 𝐈𝐚𝐬̗𝐢 𝐬𝐞 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚̆, fără drumuri blocate sau restricții de trafic. Pe drumurile naționale, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a intervenit cu 20 de utilaje...

Atenționare meteorologică – COD GALBEN de ger, pentru județul Iași

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN, ce vizează temperaturi deosebit de scăzute și ger, valabilă pentru județul Iași, în intervalul 09 ianuarie, ora 20:00 – 12 ianuarie, ora 10:00. Potrivit meteorologilor, în această perioadă vremea...

Concursurile de directori și numirea noilor șefi la Inspectorate – lăsate în aer, fără metodologii și fără calendare clare, prin demisia ministrului Daniel David...

Daniel David include noi conduceri „performante” în școli și licee printre potențialele realizări ale mandatului său, într-un bilanț publicat pe propriul blog, în contextul demisiei pe care și-a dat-o din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Or, procedurile de...

Reguli noi pentru bolnavii din România: De luna aceasta, mii de pacienți pierd prioritatea la analize medicale

Reguli noi în sistemul de sănătate. De luna aceasta, mii de pacienți pierd prioritatea la analizele medicale. Nu mai sunt bani, asa că cei de la Casa de Sănătate au decis că bolnavii cronic vor face investigațiile doar când...

Ger, vânt, ninsoare și polei. Cât va mai ține vremea rea în România

Ziua de joi, 9 ianuarie, vine cu temperaturi scăzute, precipitații mixte și ninsoare, însoțite de intensificări ale vântului, în special în zonele montane și în regiunile nordice, centrale și vestice. Zi geroasă și ninsori în toată țara. FOTO: GettyImages Temperaturile maxime...

Medicii veterinari amenință cu proteste după tăierile de buget

Medicii veterinari din întreaga țară avertizează că reducerea sprijinului lunar acordat cabinetelor concesionare, de la 10.000 la 5.000 de lei brut, face imposibilă continuarea activității. Specialiștii spun că banii nu reprezintă salarii, ci sunt folosiți pentru deplasări la ferme,...

O soacră de coșmar. Și-a adus la disperare nora, sfârșind prin a arunca apă clocotită pe ea. Ce au decis la proces judecătorii ieșeni

O femeie din Cotnari a fost la un pas de a-și răni grav nora într-un incident casnic. Procurorii au cerut trimiterea ei după gratii, date fiind antecedentele sale penale. Din unghiul judecătorilor, lucrurile s-au văzut totuși altfel. Zenovia V. a...

Niciun articol afișat