SCHIMBĂRI MAJORE! Mai multe şcoli din judeţ vor dispărea din toamnă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Inspectorul şef al ISJ a prezentat ieri la Prefectură planul de şcolarizare pentru 2016-2017. „Elevii din sate mai mici vor fi duşi la şcolile unde se poate face un învăţământ de calitate“, spune Camelia Gavrilă.

Reorganizarea reţelei şcolare şi noul plan de învăţământ aduc elemente noi în peisajul învăţământului preuniversitar ieşean. În cadrul întâlnirii Colegiului Prefectural, care a avut loc ieri la Prefectura Iaşi, pe ordinea de zi, şcoala şi problemele ei au ocupat un loc prioritar. S-a discutat despre analiza propunerilor pentru planul de şcolarizare 2016-2017 şi de reorganizarea reţelei de învăţământ preuniversitar.

Noutatea ar fi aceea că din judeţ vor dispărea o serie de şcoli, ca structuri cu personalitate juridică, din cauza numărului mic de elevi. Aceştia vor fi transportaţi în fiecare zi cu microbu­zele puse la dispoziţia primăriilor la şcolile mai mari. Conform reprezentanţilor ISJ, această schimbare va duce la creşterea calităţii şcolare, elevii putând fi pregătiţi de cadre didactice specializate, şi nu de supli­nitori, cum este cazul în multe sate mici.

Eficientizarea cheltuielilor

„În noul an şcolar dispar anumite structuri. Aproape toate comunele au pri­mit microbuze, care să-i aducă pe elevii din satele mai mici la şcolile unde se poate face un învăţământ de calitate. Dar nu de fiecare dată primarii înţeleg acest lucru, ei rezumându-se la nevoile sociale din zonă. Avem unităţi care şi-au întrerupt activitatea, de exemplu, şcoala din Buznea a fost co­masată cu Războieni, care are persona­litate juridică, iar şcoala Petru Poni din Iaşi a fost absorbită de Şcoala Ion Crean­gă. De asemenea, Şcoala Carol se rupe de Colegiul Negruzzi, la fel şi Şcoala Asachi, de Liceul Alecsandri. Motivul principal constă în clasele pregătitoare dorite de părinţi, care afectau spaţiul şi calitatea educaţională din şcolile mari. Le-am separat, pentru a le da un traseu propriu. Re­structurarea reţelei înseamnă însă şi eficentizarea cheltuielilor“, a declarat Ca­melia Gavrilă, inspector şcolar general.

Vor fi comasate un număr de opt unităţi şcolare (Şcoala gimnazială Frăsuleni, Grădiniţa Frăsuleni, Şcoala Profesională Coarnele Caprei, Grădiniţa Coarnele Caprei, Şcoala Primară Deleni, Grădiniţa Deleni, Şcoala Şerbeşti şi Grădiniţa Şerbeşti). Toţi elevii din aceste instituţii vor merge din toamnă, respectiv, la Liceul Tehnologic „Ionel Teo­doreanu“ Victoria, la Şcoala Profesională Coarnele Caprei şi la Şcoala Ciorteşti.

Tot din toamnă, se va suspenda activitatea la grădiniţele din Chilişoaia şi Fântânele, dar şi la şcolile din Obrijeni, Iacobeni şi Sticlăria.

Alte patru instituţii îşi vor schimba denumirea din licee în şcoli profesionale şi din şcoli gimnaziale în grădiniţe sau şcoli primare. Şcoala din Cucuteni, unde ar fi trebuit să înveţe 50 de elevi, a fost arondată şcolii gimnaziale din Leţcani, unde sunt înscrişi aproape 540 de elevi. La Osoi se va înfiinţa şi o grădiniţă, alte trei şcoli îşi pierd perso­nalitatea juridică (Buznea, Sodomeni şi Petru Poni Iaşi), iar alte două şcoli se vor înfiinţa juridic (Carol I şi Gh. Asachi).

Cerere pentru şcoli profesionale

Şefa ISJ a mai vorbit şi despre importanţa şcolilor profesionale şi traseele pe care le aleg tinerii după terminarea gimnaziului. La nivel de judeţ, la clasa a IX-a vor fi 212 clase, din care 95 la filiera teoretică, 36 la uman şi restul la filiera vocaţională şi cea tehnică. La aceasta din urmă, elevii tind să aleagă servicii şi turism, în defavoarea celor clasice, deoarece le oferă o siguranţă mai mare la angajare, după absolvire.

Reprezen­tanţii ISJ au mai menţionat şi faptul că, dacă agenţii economici ar fi mai implicaţi, şcolile profesionale ar fi şi mai vizibile în alegerea opţiunilor elevilor. În anul şcolar viitor, planul de şcolarizare pentru învăţământul profesional cu durata de trei ani s-a făcut pe baza solicitărilor agenţilor economici. Vor fi astfel 87 de clase, adică 2.436 de locuri.

„Şcoala profesională este considerată soluţia de avarie, dar începe să aibă succs. Este greu să reuşim să orientăm copiii spre această şcoală, dar cu o bursă profesională şi o şansă de a-şi găsi un loc de muncă ulterior, în ţară ori în afară, reuşim să-i atra­gem. 20% dintre elevii de clasa a VIII-a şi-au exprimat opţiunea pentru o şcoală profesională, în scecial în profilul tehnic. Băieţii optează pentru mecanica auto, iar fetele spre textile, pielărie… Nu ştiu cât de bine sunt plătite aceste meserii. La clasele de liceu, majoritatea elevilor îşi doresc filieră teoretică, în special profilul de ştiinţe“, a declarat Camelia Gavrilă.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...

Acțiune de amploare pentru controlul și eradicarea rabiei: Vizuinile vulpilor, țintite din aer

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași anunță că, începând de vineri, 25 septembrie, începe campania de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuție aeriană și manuală la vizuinile acestora. Acțiunea face parte din Programul strategic privind supravegherea, controlul...

Concurs regional de robotică organizat de Biblioteca Municipală la Pașcani

Pașcaniul devine, sâmbătă, locul în care ideile copiilor se transformă în proiecte de robotică. Cinci echipe de elevi din județele Iași și Bacău se vor întâlni la Primăria Pașcani, unde vor avea la dispoziție doar trei ore pentru a...

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...
Paşcani
nori împrăștiați
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
62%
3.6m/s
52%
mar
15 °
mie
18 °
J
16 °
vin
16 °
S
17 °

Niciun articol afișat