back to top
duminică, decembrie 28, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

SCHIMBĂRI RADICALE pentru pacienți. Apare „dosarul de îngrijiri“ cu opt fișe

Măsură importantă în spitalele ieşene, care, dacă va avea şi concursul pacienţilor, poate schimba radical modul în care suntem trataţi în sistemul medical. „Planul de îngrijiri pentru bolnavi“, document care a fost propus şi elaborat de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Iaşi, a fost finalizat şi urmează să fie implementat în toate spitalele din judeţ. Introducerea acestuia este obligatorie, fiind o cerinţă din partea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) prin standardele de acreditare a spitalelor. Oficialii OAMGMAMR Iaşi deja au trimis către conducerile tuturor spitalelor varianta finală a dosarului de îngrijiri, şi au început şi susţinerea unor cursuri pentru a explica asistenţilor medicali în ce va consta şi cum se completează. Mai exact, dosarul de îngrijiri este ca o foaie de observaţie a asistentului, în care se vor completa toate detaliile referitoare la îngrijirea unui bolnav. Inclusiv când acesta este întors de pe o parte pe alta, sau când asistenta îi dă apă. Dacă planul va fi urmărit îndeaproape de factorii de decizie din sistem, dar şi de organizaţiile de pacienţi, acesta poate schimba radical modul adesea condamnabil în care suntem trataţi în spitale.

Planul de îngrijiri pentru bolnavi este diferit de foaia de observaţie clinică generală a medicului, un pacient urmând să aibă două fişe: o foaie de observaţie şi un plan de îngrijire. Iar dacă medicul vrea să vadă ce manevre i-a făcut asistentul, poate să verifice foarte uşor.

„Acest plan este în concordanţă cu toate cerinţele ANMCS (n.r. – Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate), şi este un cadru general care se adaptează în funcţie de specialităţile respective, adică fiecare spital poate să îşi elimine sau să adauge câte ceva din plan. Este făcut de un grup de asistenţi din cadrul Departamentului Profesional Ştiinţific al Ordinului, de oameni care lucrează efectiv la patul bolnavului“, a explicat Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi.

Până să ajungă la forma finală au existat două runde de discuţii cu reprezentanţii unităţilor medicale din judeţ, cum ar fi directori de îngrijiri şi asistenţi şefi. Teama asistenţilor medicali din Iaşi este că introducerea acestor dosare de îngrijire le-ar răpi mult timp, fiind deja constrânşi de numărul mare de pacienţi pe care îi au în grijă.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Niciun articol afișat