Se scumpeşte iar gunoiul, dar creşterea cade pe capul primăriilor

Deşi taxa rămâne aceeaşi, 4 lei/membru de gospodărie, locuitorii vor resimţi indirect scumpirea. Mulţi primari nu sunt de acord, iar operatorul de salubritate a anunţat că va rezilia contractul din cauză că iese în pierdere.

Bilanţul contabil al operatorului de salubritate din judeţ, care arată o pierdere pe anul trecut de aproape un milion de euro, a stârnit nemulţumirea mai multor primari. Însă nu pentru că firma respectivă are o gaură în buget, ci fiindcă asta atrage o creştere a tarifului de colectare şi transport al deşeurilor. „Culmea este că cei mai vajnici apărători ai creşterii tarifului sunt cei de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunita ră pentru Salubritate (ADIS), care spun că firma respectivă lucrează cu 35 de maşini în loc de 21, plus angajaţii de pe ele“, ne-a declarat Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea. El a adăugat că, iniţial, în proiect erau trecute 47 de puncte de colectare selectivă în comună, dar în realitate sunt peste 100. „Nu ştiu dacă au luat în calcul dezvoltarea localităţilor“, a mai spus primarul din Ciurea. La fel ca alţi primari, el s-a arătat nemulţumit de lipsa contractelor directe dintre operator şi cetăţeni, primăria fiind intermediarul care plăteşte taxa şi o recuperează apoi de la locuitorii comunei.

Toate cheltuielile suplimentare rămân la primării

Creşterea preconizată este de aproximativ 100 de lei pe tonă, tariful crescând de la 400 la 500 de lei pentru colectare şi transport. Nici primarul din Tomeşti nu este de acord cu majorarea tarifului. „Au fost şi la noi, la discuţii, iar noi nu suntem de acord cu creşterea preţului. Este vorba de o majorare de 70 la sută a tarifului de transport, nu şi a celui de depozitare“, ne-a explicat Ştefan Timofte. Şi Dumitru Mihăiluc, primarul din Valea Lupului, se opune creşterii tarifului de salubritate. „Nu suntem de acord, pentru că nu se justifică: toate cheltuielile suplimentare rămân la primării, pentru că tariful pe cap de locuitor rămâne acelaşi“, ne-a spus el. Primarul a adăugat că şi cantitatea de deşeuri este foarte mare, la fel ca în majoritatea comunelor din Zona Metropolitană. „Ei beneficiază de fonduri europene, combustibilul s-a ieftinit, aşa că nu văd nicio justificare în creşterea tarifului. Eu i-am înştiinţat şi pe cei de la ADIS, şi pe reprezentanţii firmei de salubritate (Universal Girexim SA, n.r.), că nu voi aproba această creştere“, ne-a spus şi primarul Dobrovăţului, Cătălin Martinuş. La fel ca primarul din Ciurea, Martinuş s-a arătat nedumerit că ADIS pledează pentru scumpire, care se deplasează în teren să discute în teren cu primarii, „deşi ADIS este reprezentantul nostru“.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
57%
1.6m/s
0%
lun
14 °
mar
23 °
mie
22 °
J
23 °
vin
26 °

Niciun articol afișat