Premierul Sorin Grindeanu a precizat sâmbătă seara că duminică Guvernul se va reuni într-o şedinţă de urgenţă pentru abrogarea OUG 13.
”Folosesc termenul abrogare pentru că aşa este…Am văzut dezbatere inclusiv din acest punct de vedere, e termenul folosit de către Administraţia Prezidenţială atunci când ne-a cerut să abrogăm această ordonanţă. Vom găsi calea legală – abrogare, prorogare – ca să nu intre în vigoare, ca să fiu cât se poate de clar”, a anunţat el la Palatul Victoria.
Prim-ministrul a precizat că a ascultat, a văzut şi a auzit în aceste zile multe opinii – ale colegilor din partid, din coaliţie, din politică, ale oamenilor simpli. ”Am auzit vocea străzii”, a menţionat şeful Executivului.
”Nu vrea şi nu doresc să dezbinăm România. România nu poate fi ruptă în două. Este ultima mea dorinţă de a se ajunge la aşa ceva”, a argumentat Grindeanu.