Semnal de alarmă la Paşcani. Violenţa în creştere, autoritatea poliţiştilor locali în scădere – DOC

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fenomen îngrijorător la Paşcani. Poliţia Locală atrăgea atenţia că există o tendinţă de creştere a manifestărilor de violenţă verbală şi chiar fizică în rândul populaţiei pe fondul scăderii autorităţii poliţiştilor aflaţi în subordinea primarului. Informaţiile apar într-un raport de activitate înaintat spre dezbatere consilierilor locali, în şedinţa de la sfârşitul acestei luni.

Din documentul semnat chiar de şeful serviciului, se înţelege că Poliţia Locală ar fi sabotată chiar de autorităţile locale. Comandantul Vasilică Avasiloaei susţine că reprezentanţii unor instituţii şi-au intensificat acţiunile de minimalizare a activităţii poliţiştilor plătiţi din bugetul local dar şi practicile unor salariaţi ai Primăriei de a încerca să genereze un curent de opinie negativ.

Şeful Poliţiei Locală Paşcani se plânge şi de faptul că serviciul din subordine primeşte sarcini de rezolvat care exced competentelor legale iar societatea civilă ar avea tendinţa de a da vina pe poliţiştii locali pentru fapte pe care ei nu le pot rezolva.

Creşterea actelor de violetă verbală şi fizică în rândul păşcănenilor se reflectă şi în statisticele cuprinse în acelasi raport. Anul trecut poliţiştii locali au aplicat 862 de contravenţii din care 720 sunt amenzi în valoare de aproape 170.000 lei iar restul avertismente. Aproape jumătate din amenzile date sunt pentru încălcarea normelor de convieţuire socială.

În momentul de faţă la Poliţia Locală Paşcani sunt angajate 28 de persoane din care doar 19 sunt poliţişti. Dintre ei doar 13 sunt în stradă că agenţi de ordine publică şi lucrează în schimburi.

Raport Activitate Politia Locala Pe 2017 by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Caravana „Joc și Poveste” ajunge în Pașcani. Două zile pline de activități

Weekendul viitor (26–27 septembrie), Caravana „Joc și Poveste” ajunge în Pașcani alături de voluntarii locali de la GLT „Unstoppable”. Activitățile sunt organizate împreună cu tinerii voluntari care activează deja în Pașcani prin Grupul Local de Tineret „Unstoppable” Pașcani, în cadrul...

Șezătoare la Deleni! Sătenii împreună la strânsul viei, dat la teasc și tăiat porumbul – FOTO

Șezătoare la Deleni! Sătenii împreună la strânsul viei, dat la teasc și tăiat porumbul - FOTO "𝑇𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎 𝑙𝑎 𝐷𝑒𝑙𝑒𝑛𝑖 𝑁𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑑 𝑢𝑛 𝑎𝑛𝑜𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑡𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎. 𝑆𝑒 𝑣𝑒𝑑𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑏𝑢𝑛. 𝑆̦𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑎...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Indolența Consiliului Județean Iași, condus de PNL, îi costă pe oameni timp, bani și reparații la mașini – VIDEO

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Indolența Consiliului Județean Iași, condus de PNL, îi costă pe oameni timp, bani și reparații la mașini. După presiunea publică, s-au găsit resurse pentru o intervenție, dar cârpeala nu înseamnă modernizare! În 2026, oamenii merită drumuri județene...

Accident la Târgu Frumos. Imagini cu momentul impactului – VIDEO

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, 18 septembrie, pe strada Principală din Târgu Frumos. Potrivit primelor informații, în eveniment ar fi fost implicat un autoturism marca Lexus, de culoare albă, care ar fi intrat în coliziune cu un...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DURERI DE BURTĂ? SEMNE PE CARE LE IGNORĂM PREA UȘOR – VIDEO

Te doare stomacul, ai arsuri, ești mereu balonat sau ai probleme cu tranzitul? Când sunt aceste simptome ceva obișnuit și când ar trebui să mergem la medic? În această ediție „Sănătate pentru toți”, vorbim despre cele mai frecvente probleme digestive,...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Patru luni de blocaj pentru ce? Ca, la final, să fie desemnat Siegfried Mureșan

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Patru luni de blocaj pentru ce? Ca, la final, să fie desemnat Siegfried Mureșan — un nume despre care se vorbea de luni de zile. Propunerea președintelui Nicușor Dan este una surprinzătoare având în vedere că Siegfried...

MApN a convocat sute de rezerviști din județele Neamț, Suceava și Botoșani în cadrul exercițiului MOBEX 2026

Rezerviștii din Neamț, Suceava și Botoșani participă, în aceste zile, la exercițiul MOBEX 2026. Pentru unii, revenirea în poligon înseamnă și primul contact cu arma după zeci de ani de la terminarea stagiului militar. Îmbrăcați în uniforme militare și însoțiți...

O tânără povestește cum a pierdut 50.000 de euro la păcănele. „Aveam impresia că o să mă îmbogățesc”

Şi-au pus vieţile la pariuri şi au pierdut totul. Observator vă prezintă poveştile a doi oameni care au risipit averi la jocurile de noroc şi au ajuns în pragul disperării. Fără bani şi fără prieteni, au fost salvaţi de...

România introduce modelul american de pensii. Care este marele avantaj

Românii vor putea economisi și investi pentru pensie după model american. Avantajul principal: taxe mai mici decât la investițiile obișnuite la bursă. Conturile sunt opționale, iar fiecare își asumă riscul. Un cont de investiții făcut special pentru pensii. Tu alegi...

Fermierii pot obține credite cu adeverințele eliberate de APIA

Fermierii care au depus cererea de plată pentru Campania 2026 pot solicita în continuare adeverințe de la APIA, pe baza cărora pot obține credite pentru activitățile curente din agricultură. Documentele sunt disponibile pentru mai multe tipuri de intervenții, printre...
Paşcani
câțiva nori
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
78%
1.2m/s
100%
lun
20 °
mar
19 °
mie
15 °
J
17 °
vin
18 °

Niciun articol afișat