Sentința ce invită la nerespectarea legii. Mascarada pusă în scenă de finul fostului primar

Magistraţii Judecătoriei din Paşcani au apreciat-o şi l-au achitat pe fostul secretar.

Telenovela din „republica“ Sireţel continuă chiar şi după dispariţia din scenă a actorilor principali. Fostul primar, Gheorghe Ancuţa, ar fi trebuit să-şi piardă funcţia încă din 2017, când a fost condamnat pentru abuz în serviciu. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că secretarul de atunci al comunei, Liviu Gheorghiţă Vasilică, a refuzat să trimită Prefecturii referatul care să stea la baza ordinului de demitere. Primarul şi-a pierdut funcţia până la urmă, dar în urma alegerilor locale de anul trecut. Secretarul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, dar magistraţii din Paşcani l-au achitat, cu o argumentare ce pare să fie o invitaţie deschisă la nerespectarea legii.

În faţa Curţii de Apel a avut loc ieri un nou termen de judecată, după ce procurorii au atacat sentinţa iniţială. Viitorul episod al telenovelei va fi turnat pe 27 mai, când vor fi audiaţi martorii.

Conform legii, condamnarea definitivă a unui primar atrage pierderea funcţiei. Demiterea se face de către prefect, prin ordin. Statutul aleşilor locali menţionează că „ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului“.

Referatul semnat de secretar este esenţial pentru emiterea ordinului. Doar că secretarul comunei, finul primarului, nu a întocmit ordinul. A explicat Prefecturii că trebuie să motiveze referatul „în fapt“ şi „în drept“, iar pentru aceasta are nevoie de forma finală a hotărârii judecătoreşti de condamnare a primarului.

În fapt, Vasilică nici măcar nu ceruse Curţii de Apel să i-o trimită. O nouă solicitare a Prefecturii, tot din 2017, a primit ca răspuns că secretarul se află în concediu. În februarie 2018, a răspuns din nou că nu are textul hotărârii definitive. Apoi a solicitat încetarea temporară a exercitării funcţiei, aşa că nu a mai avut cine trimite referatul. În ianuarie 2019, Parchetul de pe lângă Tribunal l-a trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Sentinţa dată în august 2020 pare să fi fost redactată de avocatul apărării.

Întâi, judecătorii au considerat că fapta lui Vasilică nu poate fi considerată ca abuz în serviciu. Conform Codului Penal, abuzul în serviciu reprezintă acţiunea sau inacţiunea unui funcţionar public prin care se produce o pagubă intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. „Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă vătămarea intereselor Instituţiei Prefectului, condiţie esenţială pentru a se reţine infracţiunea“, au spus magistraţii.

Aceasta, deşi procurorii menţionaseră în rechizitoriu faptul că interesul legitim al Prefecturii fusese încălcat prin faptul că a fost împiedicată să-şi îndeplinească atribuţiile legale.

Judecătorii au apreciat de asemenea că legea nu spune ce trebuie să conţină referatul, deci acesta ar avea doar un rol formal şi informativ. Instanţa a remarcat şi că textul legii spune doar că referatul trebuie semnat de către secretar, fără să facă referiri clare la cine trebuie să-l redacteze efectiv.

„Prevederea legală care reglementează ca obligaţie în sarcina unui funcţionar public «semnarea unui referat» instanţa o apreciază ca fiind o normă cu un vădit caracter imprevizibil, neclar, care nu poate crea în sarcina funcţionarului o obligaţie pasibilă de răspundere penală“, au motivat judecătorii decizia de achitare a lui Vasilică.

Sursa Ziarul de Iasi 

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer fragmentat
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
84%
1.4m/s
19%
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat