Serbare de Sfantul Nicolae, la Scoala Speciala Pascani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Si copiii de la Scoala Speciala Gimnaziala Pascani au fost cuminti si au primit daruri de la Mos Nicolae. Joi, la serbarea organizata cu aceasta ocazie, elevii au primit cadourile mult asteptate prin voluntarii Asociatiei „Go Care”. Nu inainte insa, de a-i dedica Sfantului Nicolae un program special, cu muzica si voie buna.

Este a doua zi plina de activitati in Scoala Speciala, care in aceasta perioada sarbatoreste 42 de ani de invatamant special si special integrat. Vineri, in incheierea programului pentru zilele unitatii de invatamant se va organizat in work-shop cu parintii. Acestia vor impartasi din propriile experiente, iar in a doua parte a zilei vor participa la ateliere la clase, unde impreuna cu copii vor realiza decoratiuni pentru sarbatori.

Tot in aceste zile au avut loc si doua lansari importante in scoala: revista unitatii de invatamant si inca o melodie, care ar putea fi al doilea imn al scolii.

Mentionam ca in scoala predau 47 de cadre didactice si invata peste 170 de elevi.

PULSUL ZILEI

Elevii se întorc la școală pe 7 septembrie. Când sunt vacanțele și cine termină cursurile mai devreme în 2027

Ministerul Educației a definitivat structura anului școlar 2026–2027. Elevii revin în bănci de luni, 7 septembrie 2026, după o vacanță de vară de aproape trei luni. Noul an va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, ultima zi de școală fiind programată...

Măsuri pentru începutul anului școlar 2026-2027: mai mulți polițiști și jandarmi în jurul școlilor și extinderea proiectului cu echipe canine pentru combaterea drogurilor, anunță...

Poliția și Jandarmeria își vor adapta prezența în jurul școlilor în funcție de riscurile identificate în fiecare comunitate, iar proiectul-pilot cu echipe canine în zona unităților de învățământ pentru combaterea drogurilor va fi dezvoltat în anul școlar 2026-2027, conform Ministerului...

Opera Iași dă startul unei stagiuni de excepție

Noua stagiune a Operei Naționale Române din Iași începe în forță, cu spectacole de referință, invitați de prestigiu și proiecte care duc muzica dincolo de granițele orașului. Primele evenimente sunt programate chiar la începutul lunii septembrie, iar agenda toamnei...

Microbuz cu șase persoane, răsturnat la Sârca. Două persoane au fost transportate la spital

Două persoane au ajuns la spital după ce un microbuz cu şase pasageri s-a răsturnat duminică, în localitatea Sârca, din judeţul Iaşi. „În localitatea Sârca, comuna Bălţaţi, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un microbuz, răsturnat...

Noile reguli fiscale îi întorc pe ieșeni de la ghișeele Înmatriculări. Ce trebuie verificat înainte de vânzarea, cumpărarea sau radierea unei mașini

„Dacă vreți să cumpărați sau să vindeți un autoturism, verificați întotdeauna pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări de ce documente aveți nevoie!”. Acesta este sfatul pe care îl dau ieșenilor reprezentanții Serviciului public comunitar regim permise...

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...
Paşcani
cer fragmentat
18.7 ° C
18.7 °
18.7 °
70%
1m/s
83%
D
22 °
lun
27 °
mar
27 °
mie
30 °
J
31 °

Niciun articol afișat