Și-a dat foc de fața cu copiii

Și-a dat foc de fața cu copiii

 Imagini șocante au putut vedea patru copii minori dar și mama acestora. Tatăl lor, ce avea ordin de interdicție emis de Poliție, a venit la locuința fostei familii și în urma unui scandal cu aceasta a decis să-și dea foc. La fața locului a venit Salvarea care a intervenit la timp, iar bărbatul s-a ales doar cu arsuri pe mâini și gât. Acum, acesta se află internat la un spital din Iași.

 Un bărbat în vârstă de 35 ani din comuna Lespezi a recurs la un gest șocant de față cu familia. El și-a dat foc, crezând că aceast gest o va face pe soție să se întoarcă la el. Întreaga scenă șocantă s-a petecut și sub ochii celor patru copii pe care cei doi îi au împreună.

La fața locului a venit și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță din Pașcani.

„Solicitarea a fost făcută pentru un bărbat autoincendiat, la faţa locului fiind găsit un bărbat cu arsuri de gradele II şi III prin flacără, la nivel mâinii drepte, mâinii stângi şi în zona gâtului. Pacientul era stabil hemodinamic şi respirator, iar după acordarea asistenţei medicale a fost dus la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Paşcani, iar ulterior a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul «Sf. Spiridon»“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

Din primele verificări ale oamenilor legii se pare că acesta avea ordin de restricție din cauza numeroaselor scandaluri ce au avut loc în familie.

Cei care îl cunosc, spun că bărbatul este consumator cronic de băuturi alcoolice.

Menționăm că nefericitul eveniment a avut loc duminică dimineața, 8 octombrie, la o gospodărie din satul Heci, comuna Lespezi.

PULSUL ZILEI

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

   Comunicat: Joi, 5 noiembrie, ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției de pictură ,,Configurații" în sala Arcadia a Casei de Cultură.  Expune Constantin Gâlceavă, prezintă Ionela Luca și Petru Pădurariu împreună cu Daniela Calistru managerul Casei de Cultură. Artistul...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...

Băuturile energizante, asociate cu un risc cardiac alarmant! Ce arată datele analizate de cercetători

Băuturile energizante și suplimentele alimentare care conțin cofeină sau alte substanțe stimulante apar mult mai frecvent în raportările privind probleme cardiovasculare grave, inclusiv stop cardiac și infarct, decât produsele care nu conțin astfel de ingrediente. Asocierea este evidențiată în...
Paşcani
cer fragmentat
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
66%
5.7m/s
0%
mie
8 °
J
12 °
vin
7 °
S
4 °
D
8 °

Niciun articol afișat