Şi medicii de familie fac testări. Cum obţii certificatul verde?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Testarea pentru depistarea SARS-CoV-2 pe baza testului rapid antigen este disponibilă contra cost şi în cabinetele medicilor de familie care au optat să ofere acest serviciu. Membrii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familiei (FNPMF) au explicat că testarea în cabinetele medicilor de familie este disponibilă încă de la începutul anului, însă cei mai mulţi pacienţi preferă să se testeze la diferite laboratoare, spitale, farmacii sau prin serviciul de ambulanţă, sunând la 112.

Astfel, pacientul trebuie să ia legătura cu medicul de familie, să verifice dacă în cabinetul său se oferă acest serviciu contra cost şi să facă ulterior o programare. Rezultatele pozitive sau negative sunt raportate în aceeaşi zi de personalul cabinetului către Direcţia de Sănătate Publică, iar ulterior personalul DSP le înregistrează în platforma Corona Forms. În cazul rezultatului negativ, persoanele testate îşi pot genera în timp de 48 de ore de la testare certificatul verde COVID din platforma pusă la dispoziţie de autorităţi.

„Pentru pacientul simptomatic consultat în cabinet diagnosticarea certă este mult mai rapidă astfel şi reducem riscul ca pacientul să îmbolnăvească şi alte persoane în drumul spre un laborator, farmacie sau spital. Reducem de asemenea şi presiunea pe serviciul 112 şi ambulanţă, care realizează testarea gratuită la domiciliu. Având în vedere şi recenta hotărâre a Guvernului privind certificatul verde COVID, estimăm că numărul cererilor de testare în cabinetele de medicina familiei va creşte în perioada următoare”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familiei.

De asemenea, aceştia au precizat că medicul de familie nu va putea transmite mai departe rezultatul testului rapid antigen realizat de pacient acasă prin autotestare, fiind indicată testarea făcută de personal medical.

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...

Acțiune de amploare pentru controlul și eradicarea rabiei: Vizuinile vulpilor, țintite din aer

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași anunță că, începând de vineri, 25 septembrie, începe campania de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuție aeriană și manuală la vizuinile acestora. Acțiunea face parte din Programul strategic privind supravegherea, controlul...

Concurs regional de robotică organizat de Biblioteca Municipală la Pașcani

Pașcaniul devine, sâmbătă, locul în care ideile copiilor se transformă în proiecte de robotică. Cinci echipe de elevi din județele Iași și Bacău se vor întâlni la Primăria Pașcani, unde vor avea la dispoziție doar trei ore pentru a...

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...
Paşcani
nori împrăștiați
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
62%
3.6m/s
52%
mar
15 °
mie
18 °
J
16 °
vin
16 °
S
17 °

Niciun articol afișat