Situatia invatamantului pascanean inainte de inceperea noului an scolar: Miliarde de lei datorii, zeci de probleme nerezolvate. Scoala Blagesti nu are autorizatie de functionare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mai sunt aproape doua saptamani pana la debutul noului an scolar, iar conducatorii orasului se bat cu pumnul in piept ca situatia scolilor este buna. Mai mult, ei ne vorbesc despre creşterea calităţii serviciilor educaţionale în interesul educaţional al elevului sau creşterea rolului activităţilor educative şi extraşcolare pentru formarea complexă a personalităţii copiilor şi tinerilor pe cand scolile pascanene abia au bani sa igienizeze salile de clasa.

Raportul prezentat in cadrul Sedintei de Consiliu de saptamana trecuta ne arata o alta fata a invatamantului pascanean, poate pe cea reala nu cea din basmele cu politicieni. Mai exact, scolile pascanene isi deschid portile cu datorii mari, cu lipsa de investitii si cu putine sperante la buget local tot mai sarac.

Nici o scoala fara datorii

Din situatia prezentata saptamana trecuta in cadrul Consiliului Local, reiese ca
nu exista scoala in Pascani care sa nu aiba datorii la un anumit capitol, fie ca vorbim de agent termic, apa, salubitate, energie electrica, telefon si internet, materiale pentru intretinere sau naveta profesorilor. In total este vorba de o datorie de 1,2 mil de lei bani care ar trebui sa fie achitati de la bugetul local.

Aici ne vom axa pe scolile cu cei mai multi elevi in anul 2011 din municipiu Pascani: Grupul Scolar de Cai Ferate “Unirea”-1385 elevi , Colegiul National “Mihail Sadoveanu”- 1139 si Liceul Teoretic “Miron Costin”-1401.

Grupul Scolar de Cai Ferate “Unirea”, are un total al datoriilor de 269.962 lei, dintre care 33396 lei la agentul termic, 21000 lei pentru materiale de intretinere, naveta profesorilor 9600 lei, plus 64.100 dintre care si penalități în valoare de 141.830 lei sume restante pentru lucrările executate

Colegiul National “Mihail Sadoveanu”, are un total al datoriilor de 232.855 lei, dintre care 82814 lei la agentul termic, 6250 lei datorii la apa, 821 lei la salubritate, 2500 lei la energie electrica, 800 lei la internet si telefon, 6000 lei materiale intretinere, 15000 lei reparatii, 6500 lei naveta profesorilor, plus aceleasi sume restante pentru lucrările executate de 112.840 lei.

Liceul Teoretic “Miron Costin”, are un total al datoriilor de 22.329lei si este dintre cele trei mari scoli pascanene, unitatea cu cele mai mici datorii. Astfel sunt datorii de 8420 lei la apa, 1102 lei energie electrica, 540 lei internet si telefon, 6823 lei reparatii si 5444 lei naveta profesorilor.

Incepe scoala fara deratizare si dezinsectie. Scoala Blagesti nu are autorizatie

Chiar daca mai sunt cateva zile pana la inceperea noului an scolar in unitati de invatamant nu au avut loc lucrari de deratizare si dezinsectie. Mai mult unii directori solicita sprijin financiar pentru executarea unor lucrari de reparatii la acoperisul cladirilor sau pentru reamenajarea grupurilor sanitare. Cele mai mari probleme sunt la Scoala Generala din suburbia Blagesti, singura din roas care nu a obtinut autorizatie de functionare.

Iata lista solicitarilor unitatilor scolare pentru anul scolare 2012 – 2013:

Colegiul Naţional „M. Sadoveanu”: renovare grup sanitar băieți – corp A;
înlocuire geamuri cantina/internat.

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”: Deratizare internat și cantină; procurarea materialelor de curățenie necesare pentru luna septembrie 2012.

Liceul Teoretic „Miron Costin”: Hidroizolație sala de sport.

Liceul Economic „Nicolae Iorga”: Reabilitarea acoperișului, a terenului sportiv, montarea unui paratrăsnet.

Liceul Tehnologic”M. Busuioc”: Deratizarea, dezinsecția, arhivarea documentelor de către o firmă specializată.

Şcoala Generală „I. Cantacuzino”: Grup sanitar clasă pregătitoare, prin extindere corp B, hidroizolație sală de sport.

Grădiniţa PN nr. 6: reabilitare acoperiș pentru evitarea infiltrațiilor

Grădiniţa PP nr. 3+ PN nr.5: Reabilitare instalație electrică

Grădiniţa PP nr.2: reparaţii curente la grupurile sanitare, holurile de acces, reparații instalaţie termică la subsolul unităţii

Grădiniţa PN nr.1: reparații instalații electrice

Şcoala Generală Gâşteşti: finalizarea grupului sanitar , a fosei septice și a sursei de apa.

Şcoala Generală Sodomeni + Şcoala Boşteni: finalizarea lucrărilor la sala de sport

Şcoala Generală Lunca +Blăgești: Lunca-reparație acoperiș, reparație jgheaburi de scurgere, reparații trotuare, aducțiune apă laborator de științe, reparat lambriu hol școală și montat parchet într-o clasă. Blăgești- reparat gard fața școlii, împrejmuit școală cu gard, terminat curățenia care necesita reparații complexe.

Parintii si sponsorii au preluat din responsabilitati

In cele mai multe cazuri unele investitii prioritare din scoli au fost executate cu sprijinul financiar primit din partea sponsorilor, persoane juridice si chiar din randul parintilor. Ina ceesi sedinta a legislativului local a fost prezentat si un raport in acest sens, implicarea lor fiind de toata lauda.

Astfel, sustinerea financiara a scolilor din partea persoanelor fizice si juridice in perioada 2010 – 2012 este urmatoarea:

La Colegiul Naţional „M. Sadoveanu” au sponsorizat 1500 euro pentru lucrari sau activitati firmele si institutiile urmatoare: SC. ROMPAK , PROINVEST, SICME
KITZY, TGI PASCANI, EDITURA TAIDA, PRIMARIA PASCANI si REMAR.

La Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” au sponsorizat 5000 euro pentru lucrari si activitati: SC ROMPAK SRL si SC MEGA SA.

Liceul Teoretic „Miron Costin” a primit sponsorizari pentru lucrari si activitati in valoare de 23.000 lei de la: DUMITRU PANTAZI, ACK, AVASTAR, REMAR.

Şcoala Generală „I. Cantacuzino” a fost sponsorizata cu 1000 lei pentru materiale didactice de catre SC „SICME” SRL.
Grup Şcolar „Mihai Busuioc” a fost sponsorizata in produse cosmetice si servicii de catre Primăria, Casa de Cultura „Mihail Sadoveanu”, S.C. Oriflame S.R.L.,Avon Cosmetics, S.C. Autotrans S.R.L, S.C. Alidan S.R.L.

Şcoala Generală Lunca a primit 4500 lei de la S.C.ROMPAK SRL, pentru dotarea gradinitei cu jucarii.

Şcoala Generală Gâşteşti a primit 4 010 lei de la Biblioteca Mun. Pașcani, S.C. Rompak SRL pentru fond de carte pentru biblioteca scolii si jucării pentru grădiniță.

Şcoala Generală Blăgeşti a fost sponsorizata cu suma de 2 716 lei de catre S.C.ROMPAK SRL

Şcoala Specială a avut o multitudine de sponsorizari pe parcursul celor doi ani, sumele sunt de 15000 euro plus 10711 lei de la SC ROMPAK SA, SC Agrocolplex Lunca Pașcani, SC Avastar SRL Pașcani, SC Lincas SRL Pașcani, SC Proinvest Grup SRL Pașcani, SC Kosarom SA Pașcani, Senator Constantinescu Florin, SC Proinvest Grup SRL si SC RomElada SRL Pașcani.

prezentare Raport situatia inv 2011-2012

raport CL invatamant 2011-2012

 


PULSUL ZILEI

Mașina viceprimarului, parcată pe trotuar

Poliția Locală din Pașcani este criticată din nou pe rețelele de socializare. De această dată, pentru că nu îi amendează pe cei care își parchează mașinile pe trotuare. Un cetățean a surprins mașina viceprimarului Claudiu Bodoașcă parcată pe trotuarul...

Primarul din Târgu Frumos, de vorbă cu investitorii chinezi

Primarul din Târgu Frumos, Neculai Zugravu, se află în aceste zile într-o vizită în China. S-a întâlnit cu un grup de investitori chinezi pentru a le prezenta oportunitățile de investiții din orașul pe care îl reprezintă. Edilul a vorbit...

Ghiozdane și rechizite școlare pentru copii

UN GHIOZDAN, UN NOU ÎNCEPUT! : Astăzi, duminică, echipa PSD Pașcani a fost alături de copiii aflați în nevoie, oferind ghiozdane și rechizite școlare prin intermediul Fundației „Teofil cel Milostiv”. Ne-am bucurat enorm să avem alături de noi o parte...

Elevii se întorc la școală pe 7 septembrie. Când sunt vacanțele și cine termină cursurile mai devreme în 2027

Ministerul Educației a definitivat structura anului școlar 2026–2027. Elevii revin în bănci de luni, 7 septembrie 2026, după o vacanță de vară de aproape trei luni. Noul an va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, ultima zi de școală fiind programată...

Măsuri pentru începutul anului școlar 2026-2027: mai mulți polițiști și jandarmi în jurul școlilor și extinderea proiectului cu echipe canine pentru combaterea drogurilor, anunță...

Poliția și Jandarmeria își vor adapta prezența în jurul școlilor în funcție de riscurile identificate în fiecare comunitate, iar proiectul-pilot cu echipe canine în zona unităților de învățământ pentru combaterea drogurilor va fi dezvoltat în anul școlar 2026-2027, conform Ministerului...

Opera Iași dă startul unei stagiuni de excepție

Noua stagiune a Operei Naționale Române din Iași începe în forță, cu spectacole de referință, invitați de prestigiu și proiecte care duc muzica dincolo de granițele orașului. Primele evenimente sunt programate chiar la începutul lunii septembrie, iar agenda toamnei...

Microbuz cu șase persoane, răsturnat la Sârca. Două persoane au fost transportate la spital

Două persoane au ajuns la spital după ce un microbuz cu şase pasageri s-a răsturnat duminică, în localitatea Sârca, din judeţul Iaşi. „În localitatea Sârca, comuna Bălţaţi, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un microbuz, răsturnat...

Noile reguli fiscale îi întorc pe ieșeni de la ghișeele Înmatriculări. Ce trebuie verificat înainte de vânzarea, cumpărarea sau radierea unei mașini

„Dacă vreți să cumpărați sau să vindeți un autoturism, verificați întotdeauna pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări de ce documente aveți nevoie!”. Acesta este sfatul pe care îl dau ieșenilor reprezentanții Serviciului public comunitar regim permise...

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...
Paşcani
ploaie ușoară
21.4 ° C
21.4 °
21.4 °
57%
4.3m/s
40%
D
21 °
lun
27 °
mar
27 °
mie
30 °
J
31 °

Niciun articol afișat