Slujbă de pomenire în Pașcani pentru parintele Arsenie Boca

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zeci de credinciosi pascaneni au participat la manifestarile religioase de implinirea a 24 de ani de la moarte parintelui Arsenie Boca. Evenimentul religios s-a desfasurat in seara zilei de 28 noiembrie la Capela din Pascani si s-a incheiat cu interpretare de melodii si poezii scrise chiar de parinte.

slujba pt pr Arsenie BOCA 1
Joi s-au împlinit 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, fost stareţ al Mănăstirii Prislop. Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate şi apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii îl consideră „sfântul neîncoronat al Ardealului”.

slujba pt pr Arsenie BOCA

Format la Muntele Athos, părintele Arsenie Boca a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbătă de Sus şi apoi la Prislop. Se spune că la mormântul Părintelui Arsenie Boca, florile nu ofilesc niciodată pentru că ele sunt schimbate foarte des. Iar asta se explică prin faptul că indiferent de sărbătoare, în fiecare zi, mormântul este vizitat de sute de pelerini. Peste zece mii de credincioşi au venit din întreaga ţară să se închine la mormântul lui numai astăzi.

PULSUL ZILEI

Educație pentru incluziune și bunăstare – experiență Erasmus+ pentru profesorii Liceului Tehnologic Economic ”Nicolae Iorga”, Pașcani  

Comunicat: În perioada 6 – 10 iulie 2026, profesorii Nemțanu Sorina, Tcaci Carmen și Apetroaie Gabriela au participat la cursul internațional de formare „Construirea unor comunități incluzive: strategii pentru promovarea bunăstării și prevenirea bullying-ului în școli”, desfășurat la Roma, Italia, în cadrul celui de-al doilea an de...

Activitate caritabilă la Tătăruși. Administrația locală anunță noi surprize pentru copii

Zeci de copii din Tătăruși dar și din localitățile din împrejurimi au participat joi, 23 iulie, la o zi de tabără plină de aventură și distracții, în scop caritabil. Activitățile au debutat la baza sportivă din Tătăruși, organizate de...

Tânără aruncată în stradă de părinți. Nu mai are acces la acte și copilul de 10 luni

Caz social dramatic la Pașcani. O tânără de 31 de ani a fost dată afară din casă de părinții săi si trimisă la muncă, în urma unor scandaluri repetate din lipsa banilor. Femeia susține că în momentul de față...

RMN și tehnologie de ultimă generație, la Spitalul din Târgu Frumos – FOTO

În doar câțiva ani, Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” din Târgu Frumos a trecut prin una dintre cele mai importante etape de dezvoltare din istoria sa. Cu ajutorul fondurilor europene, unitatea medicală a fost dotată cu echipamente de...

Singură și bolnavă. Femeia găsită decedată în locuință nu beneficia de servicii sociale

Femeia care a fost găsită decedată în casă, de câteva zile, nu era în evidențele Serviciului de Asistenta Socială de la Primăria Pașcani.  Trăia singura de câțiva ani de zile după moartea soțului si nu a beneficiat de servicii de...

ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA LESPEZI, JUDEȚUL IAȘI

Anunt finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” „ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA LESPEZI, JUDEȚUL IAȘI” Apel: PNRR/2022/C3/S/I.1.A Prezenta investiție este propusă a fi realizată prin Componenta C3 a PNRR- managementul deșeurilor, Investiția I1- Dezvoltarea, modernizarea...

Motivele pentru care Franța a interzis accesul minorilor sub 15 ani la rețele sociale. Situația în România

Franța devine prima țară din Uniunea Europeană care interzice accesul minorilor sub 15 ani la rețelele sociale. Măsuri similare sunt analizate sau pregătite și în Spania, Italia, Grecia, ori Germania.Inclusiv la noi există un proiect de lege, dar mai...

Românii, sfătuiți să verifice contractul la energie la expirare, pentru a nu plăti în plus sute de lei

Factura la energie electrică ne poate costa sute de lei în plus, dacă nu verificăm contractul atunci când expiră. Tarifele sunt actualizate şi modificate în fiecare an. Cum preţurile la electricitate au tot crescut, specialiștii ne recomandă să comparăm...

Senatorul Lucian Rusu: A fost convocată o sesiune extraordinară, în perioada 27–31 iulie, pentru a adopta proiectele legislative de care România are nevoie.

A fost convocată o sesiune extraordinară, în perioada 27–31 iulie, pentru a adopta proiectele legislative de care România are nevoie. Avem o responsabilitate clară: să îndeplinim jaloanele asumate prin PNRR și să ne asigurăm că România nu pierde fondurile europene...

Ce se schimbă în școli din toamnă: Noile opționale, admiterea la liceu și deciziile care îi privesc pe toți elevii

Anul școlar 2026-2027 începe cu mai multe modificări în sistemul de învățământ. Ministerul Educației și Cercetării a extins oferta națională de discipline opționale, pregătește aplicarea noilor reguli de admitere la liceu și continuă consultările privind standardele de evaluare la...
Paşcani
cer fragmentat
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
68%
1.5m/s
91%
vin
26 °
S
28 °
D
29 °
lun
32 °
mar
21 °

Niciun articol afișat