Spectacol de colinde, premiere elevi şi lansare de revistă la Protopopiatul Paşcani

Evenimente inedite cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Zeci de elevi ai Colegiului Naţional „M. Sadoveanu” şi de la Liceul Economic „N. Iorga”, alături de profesori de la catedra de religie au organizat mai multe activităţi  menite să aducă spiritul Crăciunului în sufletul fiecărui participant. Printre activităţi s-au aflat: un spectacol de colinde, premiere picturi, lansarea revistei „Calea spre lumină” şi o conferinţă religioasă.

Manifestarea religioasă a debutat la ora 12.00 cu un concert de colinde susţinut de elevii Colegiului „Sadoveanu” şi prichindei de la Liceul Economic N. Iorga. Timp de o ora tinerii au interpretat cele mai frumoase colinde, acompaniaţi la acordeon sau vioară. Şi pentru că la începutul acestei luni a fost sărbătorită Ziua Naţională a României elevii au încheiat spectacolul cu melodia „Noi suntem români”.

Tot astăzi, sute de copii din Paşcani şi comunele învecinate care au participat la concursul de pictură „Moş Nicolae văzut prin ochi de copil”, desfăşurat la sfârşitul lunii trecute la Liceul Economic N. Iorga, au fost premiaţi. Aceştia au primit diplome, cărţi şi icoane ca semn de răsplată pentru talentul şi munca depusă. La concurs au participat 193 elevi de la liceele din Paşcani, Iaşi şi localităţile învecinate.

O altă activitate din program a fost lansarea ediţiei speciale de Crăciun a revistei „Calea spre lumină”. În cadrul publicaţiei, elevii talentaţi ai Colegiului Naţional „M. Sadoveanu” îndrumaţi de profesorii de religie au compus poezii şi naraţiuni despre naşterea Domnului, tradiţiile şi originile Crăciunului, precum şi pilde de sfinţenie.

Evenimentul religios s-a încheiat cu o conferinţă susţinută de profesorul universitar Paul Cesar Hârlăoanu. În cadrul dezbaterii tinerii au dat exemple de modele de iubire şi sens din rândul Sfinţilor.

Menţionăm că activitatea de astăzi a fost organizată de Colegiul Naţional „M. Sadoveanu” şi Liceul Economic „N. Iorga”. Scopul manifestării este apropierea elevilor de latura spirituală şi mobilizarea în acţiuni religioase.

PULSUL ZILEI

Primarul Pintilie nu răspunde la întrebările reprezentanților PSD

Aveți sau nu aveți voie să-i adresați întrebări primarului municipiului Pașcani în cadrul conferințelor de presă? Este o întrebare la care edilul municipiului ar trebui să ofere un răspuns clarificator. De regulă, după întrebările jurnaliștilor, edilul preia întrebările postate pe...

Despagubiri pentru fostul director economic de la CLP Ecoserv. Cine plătește?

O parte dintre consilierii pașcăneni sunt buni de plată după ce au aprobat o hotărâre care a afectat patrimonial un pașcănean. Gabriel Filichi*, fostul director economic al societății locale de salubritate, a câștigat la Tribunalul Iași un proces împotriva...

Sportivii pașcăneni, 23 de medalii

Sportivii pașcăneni de la clubul Long Ho Pașcani au confirmat din nou nivelul deosebit de tehnică și pregătire fizică, de această dată la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru juniori și seniori. Competiția a avut loc în perioada...

Două zile de muzică și dans la Pașcani. Cine sunt câștigătorii trofeelor „Curcubeul Artelor” – FOTO

Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni,...

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...
Paşcani
cer acoperit de nori
11 ° C
11 °
11 °
71%
2.5m/s
100%
lun
11 °
mar
13 °
mie
10 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat