Sportivii nimănui: Antrenamente în parc pentru copiii pasionaţi de fotbal

Situaţie complicată pentru 160 de copii din Paşcani şi localităţile din împrejurimi, pasionaţi de sport. Ei au ajuns să îşi facă antrenamentele pe terenurile din Parcul Municipal Paşcani, în condiţii improprii după ce au fost daţi afară de la baza sportive a Clubului Sportiv Municipal Paşcani.

Unul dintre antrenorii copiilor, Cătălin Damian a postat pe reţelele de socializare un mesaj video prin care explica cum s-a ajuns în acesta situaţie şi pune sub semnul întrebării continuarea activităţii clubului.

“Trist dar adevărat şi real. După 2 ani de la “marea “comasare a Css urilor din toată ţara, CARE S-A ÎNTÂMPLAT DOAR ÎN JUDEŢUL IAŞI, am ajuns să ne antrenăm în parc, pe bitum. Ne-am întors cu 30 de ani (cel puţin) în timp. Nu ştim cât va mai continua activitatea noastră, din păcate. Şi aici vorbim de 4 grupe de copii la fotbal (80 copii) şi 4 grupe la rugby (80 copii). Ei sunt primii care au de suferit împreună cu familiile lor”.
De cealaltă parte preşedintele clubului CSM Paşcani a precizat că în lipsa unui protocol între CSSI Iaşi şu clubul păşcănean copiii nu se mai pot antrena pe bază sportivă de la Paşcani.

“Au trecut aproape doi ani de zile de când se tot amâna rezolvarea acestei probleme. Chiar dacă sunt copii din Paşcani acum aparţin de clubul ieşean iar cheltuielile necesare pentru antrenamente nu pot fi suportate din bugetul local ci trebuie decontate de Inspectoratul Şcolar Iaşi. Este adevărat că până acum s-au mai făcut transferuri de copii de la un club la altul dar situaţia trebuie rezolvată din punct de vedere juridic.” A spus pentru BIT TV Bogdan Mandric.

Directorul CSS Unirea Iaşi, clubul la care au fost afiliate secţiile de copii din Paşcani prezintă problema în alţi termini. El susţine că preşedintele clubului păşcănean a solicitat plata unei chirii prea mari în raport cu posibilităţile clubului, peste 3000 lei lunar, deşi a beneficiat de transferuri gratuite a juniorilor sportivi.

Viorel Hudac spune că la Iaşi Primăria a pus la dispoziţie gratuit bazele sportive pentru antrenamentele copiilor şi că va face o astfel de solicitare şi Consiliului Local Paşcani.
Este foarte probabil că până la urmă să se renunţe la centralizarea activităţii cluburilor sportive şcolare aşa cum s-a întâmplat doar două judeţe din ţară Iaşi şi Buzău iar sportivii să se poată antrena ca şi până acum, în cazul de faţă la Clubul Sportiv Municipal Paşcani. Până atunci însă adminsitratia locală trebuie să intervină pentru că aceşti copii să nu stea în parc, pe asfalt.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat